România are depozitele de gaze pline și nu e necesar importul peste iarnă. Explicațiile directorului Depogaz

România este pregătită să își asigure consumul de gaze naturale în sezonul rece, fără a apela la importuri, declară Vasile Cârstea, directorul general al Depogaz. „România are instrumentele necesare să depășească orice situație care ar putea să apară în piața gazelor naturale”, a afirmat acesta în cadrul Forumului gazelor naturale.

Cârstea a explicat că țara dispune de o capacitate de extracție zilnică din depozite de 35-36 de milioane de metri cubi și o producție internă de 24 de milioane de metri cubi pe zi. „Suntem undeva la 60 de milioane de metri cubi pe zi”, a precizat el, subliniind că în cea mai rece zi de iarnă, consumul maxim nu a depășit 56-57 de milioane de metri cubi. Acest surplus asigură o rezervă suficientă pentru a sprijini și statele vecine în caz de necesitate. „România nu are probleme din punct de vedere al asigurării necesarului de gaz în nicio zonă”, a subliniat Cârstea, citat de Economica.

În mod tradițional, România a importat gaze pe timpul iernii, însă Cârstea a explicat că aceste importuri sunt efectuate doar din motive comerciale, și anume atunci când costul gazelor din import este mai scăzut decât cel intern. Totodată, Depogaz urmărește extinderea capacității de înmagazinare la 4,2-4,5 miliarde de metri cubi și a capacității de extracție la 42-45 de milioane de metri cubi pe zi.

Aceste măsuri ar plasa România într-o poziție de siguranță energetică și ar confirma capacitatea sa de a gestiona eficient cererea internă de gaze chiar și în condiții de temperaturi extreme.

Ultimele știri

Directori Romsilva, plecați la vânătoare în timpul programului de lucru: Diana Buzoianu dezvăluie ce a descoperit Corpul de Control la Iași. Se cere recuperarea...

Diana Buzoianu a semnat raportul Corpului de Control privind partidele de vânătoare organizate de Direcția Silvică Iași și cere recuperarea prejudiciilor.

Guvernul recunoaște criza de la Dacia: Producția se prăbușește, locurile de muncă dispar. Ce măsuri sunt pregătite pentru Mioveni

Ministerul Economiei pregătește un plan de sprijin pentru Dacia, după avertismentele Renault privind pierderea competitivității producției din România.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine