Mircea Coșea
Mircea Coșea

„Noi am intrat în criză. În România încă nu se spune lucrul ăsta. Lucrurile se prezintă așa ca și cum suntem într-o perioadă în care am putea scăpa”, spune analistul economic Mircea Coşea care a evidențiat trei mari vulnerabilități care ar putea lansa ţara noastră într-o criză supremă.

„Trebuie să avem un guvern, iar acest guvern trebuie până la urmă să lucreze unic. Sigur că impozitul progresiv nu se va putea aplica. Însă, în perioade de criză, de fapt, nu se fac modificări în ceea ce înseamnă fiscalitate, trebuie să mai aștepte economia până când se relansează.

Eu nu critic guvernul, dar eu aș fi luat alte măsuri. Poate că unele ar fi trebuit să fie mai aranjate, dar nimeni în lumea asta, deocamdată, n-a găsit o soluție care să fie pe termen scurt, măcar fiabilă, pentru eliminarea efectelor crizei, măcar în ceea ce înseamnă inflație sau preț la carburant, nimeni”, spune Mircea Coșea la Antena 3.

„Sunt încercări, e o lume care caută soluții. Din păcate, liderii lumii de astăzi sunt mai puțin pregătiți sau sunt mediocrii față de cei care au înființat Uniunea Europeană și alte organizații cu care ne mândrim acum.
Deci asta e epoca pe care o trăim acum. Ce să vă spun? Noi am intrat în criză. În România încă nu se spune lucrul ăsta.Lucrurile se prezintă așa ca și cum suntem într-o perioadă în care am putea scăpa de criză. Sunt figuri care spun că România nu va avea nimic de suferit din cauza crizei alimentare, pentru că noi suntem mari producători de cereale, de legume, de fructe și așa mai departe de parte, de parcă noi am mânca semințe de grâu și de porumb”, spune Mircea Coșea la Antena 3.

„Dar pentru că n-avem industria alimentară și pentru că importăm aproape 70% din mâncarea din fiecare zi a românilor, sigur că suntem afectați de criza alimentară. Importul de produse alimentare înseamnă import de inflație, creștere a prețurilor la raft”, a mai spus Mircea Coșea.

Mircea Coșea: „Programul social trebuie să fie dublat imediat pe un program anticriză”

„Orice defecțiune a pieței și a producției în aceste țări înseamnă automat o scădere a potențialului nostru industrial, deci o scădere a ratei de dezvoltare.

Asta trebuie să ne sperie neapărat și trebuie să avem neapărat o posibilitate de contracarare. Cum? Păi noi avem un program social pe care nimeni nu poate să-l conteste, ajutăm pe cei defavorizați, dar acest program social trebuie să fie dublat imediat pe un program anticriză.

Acest program anticriză trebuie să atace 3 direcții importante, care sunt vulnerabilități imense ale României”, mai spune Mircea Coșea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *