Victor Negrescu solicită utilizarea banilor pentru situații neprevăzute în sprijinul companiilor europene

Victor Negrescu a cerut, în calitate de negociator-șef al bugetului Uniunii Europene pentru 2025, ca o parte din fondurile păstrate pentru situații neprevăzute să fie acordată pentru contracararea efectelor negative cauzate companiilor europene de războiul tarifelor.

„Acest lucru devine cu atât mai necesar cu cât autoritățile au confirmat semnalul de alarmă pe care l-am tras în urmă cu câteva zile cu privire la riscurile pentru România”, a declarat Negrescu într-o postare pe Facebook.

Acesta a adăugat de asemenea că, în cadrul întâlnirii interinstituționale, la care a participat, alături de reprezentații statelor membre și Comisia Europeană, a accentuat o serie de priorități bugetare.

Printre acestea, se numără protejarea politicii de coeziune și a inițiativelor de dezvoltare a zonelor rurale, cu menținerea finanțărilor pentru proiectele deja începute, precum și mobilizarea a 3 miliarde de euro, fonduri greu obținute prin negocieri, destinate țărilor est-europene care au fost afectate de inundații. În plus, Negrescu a evidențiat necesitatea implementării eficiente a programului european de împrumut pentru apărare, în valoare de 150 de miliarde de euro, fără a impacta obiectivele deja existente ale Uniunii. Europarlamentarul PSD a solicitat totodată utilizarea fondurilor pentru situații neprevăzute și a celor nefolosite pentru a contracara impactul economic direct și indirect cauzat de noile tarife comerciale.

„Totodată, în calitate de raportor al Parlamentului European pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență, am reiterat nevoia de a prelungi finanțarea proiectelor mature, cu un stadiu de execuție de cel puțin 20%, cu un an. Nu putem permite ca investițiile strategice să rămână blocate sau șantierele să fie abandonate”, a mai transmis europarlamentarul PSD.

Ultimele știri

Cum pot fi compensați bucureștenii pentru energia termică nelivrată în ianuarie. Anunțul Termoenergetica

Locuitorii din București care nu au primit căldură și...

Nicușor Dan acuză CCR de „tergiversare” privind pensiile magistraților: „Îmi doresc asumare din partea CCR”

Amânarea deciziei CCR privind pensiile magistraților a stârnit reacții...

Băluță îl critică din nou pe Ciucu: „În afară de a plânge în tramvai, nu face nimic”

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a lansat acuzații dure...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine