Marea Britanie promite reconstrucția Ucrainei. Liz Truss: „Va fi un simbol al puterii democraţiei asupra autocraţiei”

Reconstrucția Ucrainei după războiul de agresiune rus va fi sprijinită de Marea Britanie, a promis ministrul de externe englez Liz Truss. Mai mult, ajutorul britanicilor sub formă umanitară a fost permanent prezent de la invazia rusă, pentru că Marea Britanie e unul dintre cei mai importanți aliați ai Ucrainei de când țara a fost atacată de Rusia.

Miercuri, guvernul britanic a anunţat deblocarea unui miliard de lire sterline, adică circa 1,16 miliarde de euro, ajutor militar suplimentar pentru Ucraina. Acesta include sisteme de apărare antiaeriană şi drone. Astfel, sprijinul total al Marii Britanii pentru Ucraina se va ridica la 2,3 miliarde de lire sterline, informează AFP, citat de B1TV.

„Redresarea Ucrainei după războiul de agresiune pornit de Rusia va fi un simbol al puterii democraţiei asupra autocraţiei. Îi va arăta lui Vladimir Putin că încercările sale de a distruge Ucraina nu au făcut decât ca națiunea să fie chiar mai puternică, mai prosperă şi mai unită.

Am fost în frunte în ce priveşte susţinerea Ucrainei în vreme de război și așa vom fi și în sprijinirea planului de reconstrucţie şi dezvoltare al guvernului ucrainean”, a transmis ministrul britanic de Externe, Liz Truss.

În cadrul unei conferințe organizată în Lugano, Elveția, chiar pe tema reconstrucției Ucrainei, Liz Truss va prezenta planul țării sale de a susține Ucraina pe termen scurt, prin ajutoare umanitare, și pe termen lung, prin expertiză financiară şi economică în vederea relansării economice.

Marea Britanie va sprijini mai ales reconstrucția regiunii Kiev, la rugămintea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

De asemenea, Londra va colabora cu Kievul și alți aliați pentru a găzdui conferinţa pentru relansarea Ucrainei în 2023 și va deschide un birou pentru a coordona aceste eforturi, arată sursa citată.

Ultimele știri

Directori Romsilva, plecați la vânătoare în timpul programului de lucru: Diana Buzoianu dezvăluie ce a descoperit Corpul de Control la Iași. Se cere recuperarea...

Diana Buzoianu a semnat raportul Corpului de Control privind partidele de vânătoare organizate de Direcția Silvică Iași și cere recuperarea prejudiciilor.

Radu Miruță pune ordine în Portul Constanța. Trenurile neprogramate riscă amenzi usturătoare

Radu Miruță a semnat un proiect de ordin care limitează trenurile de marfă neprogramate în Portul Constanța, cu amenzi pentru operatorii vinovați.

Călin Georgescu reacţionează la informaţiile despre arestul la domiciliu. Spune că nu a primit motivarea instanţei

Călin Georgescu spune că nu a primit oficial motivarea instanţei privind arestul la domiciliu şi aşteaptă comunicarea ei luni.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine