Românii se vor întoarce la o viață normală la jumătatea anului 2021, după ce campania de vaccinare va pune capăt epidemiei de coronavirus, consideră președintele PNL, Ludovic Orban.
„Noul An ne regăseşte în plină campanie de vaccinare şi am convingerea că spre jumătatea anului viitor vaccinarea va pune capăt pandemiei şi fiecare dintre noi se va putea bucura pe deplin de interacţiunea socială care ne-a lipsit atât de mult. Îndemn fiecare român să dea curs vaccinării întrucât este singurul instrument prin care câştigăm, împreună, lupta cu acest virus nemilos. Totodată, este extrem de important să ne menţinem precauţi şi să respectăm regulile sanitare până când vaccinul va produce o imunizare generală în societate. În acest moment de trecere între ani putem privi cu speranţă şi încredere în viitor. Eforturile noastre din acest an dificil au arătat că putem fi uniţi la greu, dar sunt şi cele care vor face posibilă descătuşarea bucuriei de a fi împreună, de a reveni la viaţa aşa cum ne-o dorim în 2021. La mulţi ani, dragi români! Să aveţi un An Nou cu multă sănătate, credinţă şi speranţă!”, a transmis Orban, în mesajul de Anul Nou adresat românilor.
Românii se vor întoarce la o viață normală la jumătatea anului 2021. „A fost un an în care am fost puşi cu toţii la încercare, cetăţeni şi autorităţi, pentru a putea face faţă unei crize cu care omenirea nu s-a mai confruntat. Vreau să îi mulţumesc fiecărui român în parte care, prin conduita şi solidaritatea sa, şi-a adus contribuţia esenţială şi necesară la salvarea vieţii celorlalţi. Poate că fiecare gest individual în parte nu este întotdeauna perceput ca fiind unul semnificativ, dar vă asigur că a fost şi va fi şi în continuare. Trebuie să realizăm că prin comportamentul celor mai mulţi dintre noi, în acord cu măsurile sanitare de protecţie, am reuşit să ţinem sub control pandemia. Este un lucru excepţional de care putem fi mândri ca societate, întrucât doar printr-un efort comun am găsit puterea de a trece peste încercările anului 2020”, a scris preşedintele Camerei Deputaţilor pe pagina sa de Facebook.
„Sunt alături de eroii noştri din prima linie şi de personalul medical care au făcut şi fac eforturi supraomeneşti. Acestor oameni le vom rămâne veşnic recunoscători pentru dedicarea de care au dat dovadă, punându-şi viaţa în pericol şi sacrificându-se pentru a-i salva pe semenii lor. Mă gândesc cu durere şi compasiune la familiile celor care au căzut la datorie în această pandemie şi le doresc alinare sufletească. A fost un an teribil în care am pus toată energia şi priceperea noastră pentru a reduce cât mai mult posibil din pierderile determinate de criza sanitară. A fost un an contra cronometru, în care a trebuit să compensăm lipsuri materiale, o capacitate administrativă redusă, dar şi o conduită lipsită de loialitate din partea altor actori politici”, a mai spus Orban.