Un schimb dur de replici a intervenit sâmbătă, pe Facebook, între vicepremierul Sorin Grindeanu și primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, după ce soțul acesteia din urmă, matematicianul Sergiu Moroianu, a pus sub semnul întrebării existența unei cărți de matematică pe care actualul ministru al transporturilor și-a trecut-o în CV și care îl are drept coautor pe tatăl său.
„Un nou caz Florin Roman în Guvernul României”, a acuzat Clotilde Armand, aluzie la recentul scandal care a dus la demisia proaspătului ministru al digitalizării. „Doamna Armand a produs atâta gunoi în sectorul 1, încât a început să arunce cu el până la Timişoara”, a replicat Sorin Grindeanu, menționând în context și numele Egis, aluzie la compania la care a lucrat Clotilde Armand și care a avut un contract controversat de consultanță pentru Autostrada Transilvania.
Clotilde Armand a postat, pe Facebook, o înregistrare video în care soţul său, matematicianul Sergiu Moroianu, arată că o lucrare de matematică pe care Sorin Grindeanu susţine că a scris-o împreună cu tatăl său, Nicolae Grindeanu, şi pe care și-a trecut-o în CV, nu este de găsit nici măcar la Biblioteca Națională.
Cartea, care se numește „Integrala Lebesgue-Radon în raport cu o măsură complexă”, ar fi apărut la Editura Ionescu din Caransebeș, în 2002. Deși au trecut 19 ani, volumul nu este disponibil nicăieri. „Nimeni nu a avut vreodată în mână vreun exemplar din cartea domnilor Grindeanu”, susține Sergiu Moroianu. Totuși, la un moment dat, într-un interviu filmat, Sorin Grindeanu a arătat cartea, iar în 2017 a postat și pe contul personal de Facebook copertele ei.
Cartea figurează în Catalogul cărților în curs de apariție (CIP) de la Biblioteca Națională a României cu un anumit număr internațional standardizat pentru carte (ISBN), însă copertele cărții postate pe Facebook de fostul premier aveau un cu totul alt ISBN, care corespundea altei cărți, ce nu avea nicio legătură cu matematica și care fusese tipărită la aceeași editură în 2001, arată Sergiu Moroianu, amintind că a fost o investigație de presă în acest sens. „Nimeni nu ne-a explicat de 5 ani cum se poate să se suprapună ISBN-ul” celor două cărți, spune soțul lui Clotilde Armand. „Deși dl. Grindeanu ne-a arătat cartea, nu avem informații nici măcar câte pagini are cartea respectivă, pentru că nimeni n-a putut-o consulta”, adaugă Sergiu Moroianu.
„La 5 ani de la declanșarea controversei și la 19 ani de la data apariției, nici un exemplar al cărții lui Sorin Grindeanu nu a putut fi găsit în vreo bibliotecă publică sau pe internet. În spațiul public subzistă o controversă privind una dintre cărțile scrise de viceprim-ministrul Guvernului României și ministru al Transporturilor și Infrastructurii, domnul Sorin Grindeanu, provocând daune de imagine atât statului român, cât și comunității matematice. Sergiu a pregătit un scurt material despre cazul d-lui Grindeanu (acest Florin Roman al PSD-ului) și a lansat o provocare publică ministrului Transporturilor: să doneze un exemplar al cărții sale la Institutul de matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române, spre folosul comunității științifice”, a scris pe Facebook Clotilde Armand.
La scurt timp, tot pe Facebook, a venit și replica lui Sorin Grindeanu: „Am mai răspuns acum 4 ani pe subiectul cărții. Ea există, am arătat-o, e scrisă cu un profesor de matematică, aș zice chiar bun. Lucrurile sunt foarte clare, mai puțin pentru familia Armand care intrase într-un con de umbră. Doamna Armand a produs atâta gunoi în sectorul 1 încât a început să arunce cu el până la Timișoara. O sfătuiesc să se uite în Sectorul 1 pe care ar trebui să îl administreze și să treacă la muncă. Ps: Clotilde, vreți să deschidem o acoladă și să vorbim despre Egis sau ne rezumăm la șobolanii, gunoiul și mizeria din sectorul 1?!”