luni, septembrie 28, 2026
15.3 C
București

Se realizează un nou Centru de Cercetare pentru Dezvoltarea Medicamentului. Află unde se construiește

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca investește încă 11,6 milioane de lei pentru reluare lucrărilor pentru realizarea unui Centru de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului. Proiectul vizează consolidarea, renovarea și modernizarea clădirii “Farmacia B”, în vederea amenajării Centrului de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului.

Lucrările, care se vor desfășura pe o perioadă de doi ani, presupun amenajarea a 13 laboratoare de cercetare, 5 laboratoare didactice, 6 săli de lucrări practice și 10 birouri pentru doctoranzi, asistenți, șefi de lucrări și profesori. Dezvoltarea infrastructurii de educație și cercetare şi utilizarea acesteia în interesul larg al echipelor didactice și de cercetare din UMF Cluj este unul dintre obiectivele principale ale planului strategic 2020-2024 adoptat anul acesta de Senatul Universității. Componenta educațională a Centrului de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului va consta în pregătirea studenților Facultății de Farmacie, a rezidenților şi a masteranzilor de la programele de studii axate pe industria farmaceutică, precum și a doctoranzilor din domeniile tehnologie farmaceutică, biofarmacie, chimie farmaceutică şi chimie organică. Centrul le este adresat profesioniștilor din domeniul farmaceutic precum companiile de medicamente sau farmaciilor,  care pot colabora cu Facultatea de Farmacie în cadrul unor proiecte, pe diverse teme, referitoare la dezvoltarea, fabricarea, calitatea, eficiența și siguranța produselor medicamentoase.

Valoarea totală a investiției este de 11,6 milioane de lei, cu TVA, adică 2,4 milioane de euro. Finanțarea proiectului se va realiza prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și din fonduri proprii ale Universității. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 6 octombrie 2022.

Ultimele știri

Anca Alexandrescu anunță dezvăluiri despre Blinken. Trump ar putea face publice informații despre România

Anca Alexandrescu spune că Trump ar urma să dezvăluie ce a făcut Blinken în România, în contextul scandalului Wall Street Journal-Guilfoyle.

Minoritățile, surpriza votului pentru Guvernul Mureșan: grupul care votează aproape întotdeauna pentru stabilitate refuză de această dată susținerea

Majoritatea deputaților minorităților naționale nu ar urma să voteze Cabinetul Mureșan, temându-se de reducerea numărului de parlamentari.

Se conturează o mutare importantă în Guvernul Mureșan: Oana Gheorghiu, la un pas de Ministerul Sănătății. „O discuție care se va definitiva în zilele...

Oana Gheorghiu ar putea prelua Ministerul Sănătății în Guvernul Mureșan. Decizia s-ar putea lua chiar vineri.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine