Curtea de Apel Oradea a decis definitiv că dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor, va primi doar un avertisment pentru conducere sub influența alcoolului. Magistrații au respins cererea procurorilor de condamnare cu suspendare, deși medicul avea 1,88 g‰ alcool pur în sânge la prima probă.
Instanța a motivat că acesta avea „capacitatea de reacție și conducere preventivă”.
Medicul a fost oprit în trafic în octombrie 2025. Analizele au arătat o alcoolemie de 1,88 g/l alcool pur în sânge la prima probă, de peste două ori mai mare decât pragul penal prevăzut de lege pentru conducerea unui autovehicul, și 1,61 g/l la a doua probă, potrivit eBihoreanul.
Borcea a recunoscut fapta. El a explicat că băuse trei beri în seara precedentă și a susținut că dimineața nu mai simțea efectele alcoolului.
Motivarea primei instanțe
Judecătoria Oradea a apreciat că fapta are o gravitate redusă. Instanța a ținut cont de activitatea profesională a medicului, care conduce UPU-SMURD Bihor din 2014 și este implicat de ani de zile în proiecte naționale și internaționale de medicină a dezastrelor.
„S-a apreciat că fapta în cauză este o greşeală a inculpatului, a cărei consecinţe concrete nu prezintă gravitate, o greşeală care însă nu este echitabil să afecteze o activitate profesională prin care şi-a adus un aport major pentru binele comunităţii (…) şi care nu justifică încheierea în mod negativ a unei asemenea cariere”, a arătat instanța în motivare.
Judecătorii au avut în vedere și faptul că o condamnare penală i-ar fi putut afecta accesul la activități și misiuni internaționale care necesită certificat ORNISS.
Contestația procurorilor
Parchetul a atacat hotărârea. Procurorii au argumentat că nivelul alcoolemiei depășea cu mult pragul penal și că profesia inculpatului ar trebui să fie o circumstanță agravantă, nu una atenuantă.
„Prin natura profesiei şi pregătirii sale, acesta cunoaşte sau trebuie să cunoască în mod aprofundat efectele consumului de alcool asupra organismului uman şi riscurile majore pe care conducerea unui vehicul în asemenea condiții le generează pentru viaţa şi integritatea participanților la trafic”, au susținut procurorii.
Aceștia au avertizat că o astfel de soluție „transmite un mesaj de toleranță incompatibil cu scopul normei de incriminare şi cu exigențele prevenirii generale”.
Decizia definitivă a Curții de Apel
Curtea de Apel Oradea a menținut însă soluția inițială. Magistrații au reținut că la examinarea clinică medicul avea „atitudine adecvată şi cooperantă”, „comportament liniştit” și „comunicare coerentă”, fără semne vizibile de afectare cauzate de consumul de alcool.
Pe baza acestor constatări, instanța a conchis: „Chiar în contextul înregistrării unei valori de 1,88 g‰ alcool pur în sânge la prima probă, apreciem că în lipsă oricăror elemente clinice sugestive consecutive consumului de alcool poate fi trasă concluzia că inculpatul avea păstrată capacitatea de reacție și conducere preventivă, iar riscul provocării unui eveniment rutier era relativ redus”.
Judecătorii au mai considerat, potrivit eBihoreanul, că fapta reprezintă un „incident izolat”, iar medicul dispune de „posibilităţi reale de îndreptare”. Curtea a conchis că avertismentul este suficient, „în cauză nefiind oportună stabilirea unei pedepse”.
Decizia este definitivă. Dr. Hadrian Borcea va achita doar cei 700 de lei reprezentând cheltuieli judiciare stabilite de prima instanță.
