luni, septembrie 21, 2026
18.9 C
București

Șefii CFR reabilitează gara din orașul lui Grindeanu. Câte milioane costă afacerea

Sucursala Regională C.F.R Timișoara reia proiectului în valoare de aproximativ 6 milioane de euro pentru reabilitarea Gării de Nord Timișoara. Contractul trebuia să fie atribuit încă din 2020 însă, datorită rezilierii acestuia, lucrările nu au mai început și acest lucru pare să afecteze evenimentul ce va urma în anul 2023 când, Timișoara, Capitala Culturală Europeană, este obligată să aibă mâcar o gară care să se ridice la standardele stabilite.

Clădirea Gării de Nord Timișoara este alcătuită din șase corpuri comasate într-un ansamblu. Construcția prezintă deficiențe de ordin structural, estetic, funcțional, de ineficiență energetică, cu pierderi mari de căldură și pe linie de siguranță în exploatare. Lucrările ce urmează a fi efecutate în cadrul proiectului vizează reabilitarea fațadelor ansamblului Gării de Nord, intervenții asupra tunelului pietonal de acces la peroane, intervenții la copertina peronului 1 și refacerea piațetei gării.

Principalele lucrări se vor executa la cele cinci corpuri de clădire și vizează consolidarea elementelor structurale afectate de degradări, intervenţii asupra faţadelor şi acoperişurilor, reabilitare termică, finisaje, și montarea unui nou sistem paratrăznet. Va fi refăcut tunelul pietonal către peroane şi se va realiza un nou acces în clădire, se va monta un sistem de supraveghere video, se va monta un sistem pentru iluminat de tip LED, dar şi un sistem audio nou. Pentru persoanele cu dizabilităţi, va fi realizat un sistem de ghidaj tactil, pe marginea peronului. Piațeta Gării va fi complet refacută, se va amenaja o fântână arteziană, zona va fi placată cu dale de granit, se vor monta bănci, se va realiza un sistem de iluminat cu stâlpi ornamentali, se vor planta copaci și se vor monta rastele pentru biciclete. Totodată, vor disparea aparatele de aer condiționat și se va realiza o instalație modernă centralizată de climatizare, iar pe două corpuri de cladire se va monta o instalație de producere a energiei electrice cu panouri fotovoltaice.

Valoarea totală a investiției este de 29,2 milioane de lei, cu TVA, adică 5,9 milioane de euro. Finanțarea proiectului se va realiza din fonduri proprii ale CNCF CFR SA. Termenul de finalizare al lucrărilor este de 18 luni.

Ultimele știri

Claudiu Manda respinge un Guvern Siegfried Mureșan. Îl acuză că ar continua politicile lui Bolojan

Claudiu Manda spune că PSD nu susține un Guvern Mureșan, considerat o continuare a politicilor lui Bolojan.

Guvernul demis Bolojan alocă un miliard de lei în ultimul moment. Banii merg la compensările pentru energie și la persoanele cu dizabilități

Finanțele suplimentează bugetul Muncii cu peste un miliard de lei, pentru compensări la energie și drepturi de transport pentru persoanele cu dizabilități.

Claudiu Manda acuză o înțelegere secretă. Bolojan ar fi rămas premier printr-un acord cu Simion

Claudiu Manda acuză o înțelegere secretă între Ilie Bolojan și George Simion, ca replică la acuzațiile lui Siegfried Mureșan.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine