Sorin Grindeanu pregătește o întoarcere pe scena politică alături de PSD. Fostul premier al României, în prezent președinte al ANCOM, ar vrea să candideze pe listele parlamentare ale partidului la sfârșitul acestui an, susțin surse politice.
„Se pregătește să deschidă lista PSD Timiș de la Camera Deputaților, secondat de actualul președinte al filialei și șef al grupului de deputați PSD, Alfred Simonis”, potrivit unor surse politice citate de PS News.
Sorin Grindeanu a declarat că în acest moment nu ia în calcul o astfel de candidatură, dar nici nu exclude o schimbare de planuri până la parlamentare.
„Eu sunt la ANCOM acum. Nu confirm această informație. În acest moment nu iau în calcul să mă întorc pe scena politică, dar eu știu ce o fi până la alegerile parlamentare..?!”, a declarat Sorin Grindeanu pentru PS News.
Posturi călduțe la ANCOM
Numărul și salariile angajaților din ANCOM, autoritatea care reglementează piața comunicațiilor în valoare de peste 3,5 miliarde de euro, au crescut anul trecut, așa cum a promis de altfel Sorin Grindeanu, președintele autorității. Cu 705 angajați, venitul mediu net lunar din această instituție, incluzând diferite sporuri, a ajuns la aproape 10.000 de lei. Grindeanu a avut anul trecut venituri nete de peste 528.000 de lei, echivalentul a peste 44.000 de lei pe lună.
ANCOM nu este instituție bugetară, ci este o autoritate publică autonomă sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii, venituri pe care le obține în cea mai mare măsură de la operatorii de comunicații prin tarifele de utilizare a spectrului radio ori a resurselor de numerotație alocate.
În timp ce PSD este măcinat de scandaluri interne, și tabere bine conturate, ex-premierul Sorin Grindeanu a anunțat că nu va candida la Congres pentru funcția de președinte.
„Nu candidez pentru funcția de președinte al PSD. M-a onorat invitația lui Marcel Ciolacu și Paul Stănescu să fac parte din conducere și le mulțumesc public pentru asta, dar mie nu îmi trebuie funcții. Funcțiile sunt trecătoare și nu asta mă face să revin sau nu. Eu sunt alături de ei pentru că asta simt, stânga”, a spunea Sorin Grindeanu.