Sorina Pintea a revenit asupra demisiei. E în continuare manager la Spitalul din Baia Mare, dar în concediu medical

Sorina Pintea a revenit asupra demisiei sale pe care și-a dat-o după arestarea preventivă pentru luare de mită. Ea este din nou la conducerea Spitalului de Urgență din Baia Mare dar a trecut în concediu medical. Scopul ar fi să-și păstreze salariul și indemnizațiile în această perioadă.

Pe 2 martie, Sorina Pintea și-a dat demisia din funcția de manager al spitalului. Textul demisiei a fost prezentat public , pe 3 martie : „Subsemnata Pintea Sorina, în calitate de manager al Spitalului de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, având în vedere că sunt cercetată penal în dosarul cu numărul 105/P/2020 PÎCCJ – DNA, pentru buna desfăşurare a urmăririi penale şi a procesului penal formulez prezenta demisie.

Astfel, pentru a nu exista posibilitatea teoretică şi faptică de a influenţa potenţiali martori angajaţi ai spitalului, cât şi pentru a nu avea funcţie de conducere în calitate de coordonator de credite, am luat prezenta decizie, începând cu astăzi, 02.03.2020, la care se adaugă starea precară de sănătate” a scris Sorina Pintea în textul demisiei.

La o lună, pe 3 aprilie, Consiliul Județean Maramureș a emis o adresă către Spitalul Județean în care anunța că Sorina Pintea a revenit asupra deciziei de demisie și e în continuare managerul spitalului. Din aceasta rezultă și că Sorina Pintea și-a delegat temporar atribuțiile către directorul medical Pop Vasile Ioan. Adresa, trimisă către toate structurile din spital, poartă semnătura Sorinei Pintea, în calitate de manager al instituției.

Sorina Pintea a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, pe 29 februarie, fiind acuzată că a luat mită sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei, bani ce reprezintă 7% din valoarea unui contract ce viza renovarea unei secții a Spitalului Județean Maramureș.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine