joi, iunie 11, 2026
30.3 C
București

Ziua cu ce mai mulți morți în România din cauza coronavirusului. Un model matematic estimează și câte victime vor fi până la finalul crizei

Ziua cu cei mai mulți morți în România din cauza coronavirusului a fost prevăzută pe un model matematic de un institut de cercetare din SUA, care a realizat mai multe simulări despre evoluția COVID-19 în lume. Data neagră din calendar pentru România este 13 aprilie, când se va înregistra un vârf de 36 de morți. Proiecția se consideră exactă atât timp cât nu vor interveni modificări asupra restricțiilor aflate deja în vigoare pe teritoriul național, susțin autorii studiului

Institutul pentru Măsurători şi Evaluare în domeniul Sănătăţii (IHME), din Universitatea Washigton a realizat mai multe previziuni despre evoluţia COVID-19 în lume, incluzând și România.

Potrivit calculelor matematice realizate de specialişti, 13 aprilie va fi ziua în care se vor înregistra cele mai multe decese din cauza COVID-19, potrivit publicației Știri pe Surse.

Atunci, 36 de persoane îşi vor pierde viaţa din cauza noului coronavirus în ziua de 13 aprilie.

Numărul total de decese estimat de Institutul pentru Măsurători şi Evaluare în domeniul Sănătăţii este de 804 până pe 4 august 2020. De abia pe 8 mai nu va mai muri nimeni în România, arată proiecția.

Sistemul medical va funcționa la capacitate maximă pe 11 aprilie.

În doar 3 zile, vor fi necesare 1.301 de paturi în spitale, dintre care 299 de paturi la ATI dintr-un total de 1.772 de paturi ATI cât are România.

254 de persoane vor avea nevoie de paturi ATI cu ventilaţie invazivă pentru a-i ajuta să respire din cauza complicaţiilor generate de infecţia cu noul coronavirus.

Numărul total de decese estimat de Institutul pentru Măsurători şi Evaluare în domeniul Sănătăţii este de 804, până pe 4 august 2020.

Ultimele știri

Soluția Anamariei Gavrilă pentru criza politică prelungită. Este o “mare imaturitate” între partide

Deputata Anamaria Gavrilă, din grupul parlamentar „Uniți pentru România”,...

Ofertă de la Eugen Tomac pentru primarul Ciprian Ciucu, în guvernul său, făcută în direct la TV

Într-o intervenție la B1 TV, Eugen Tomac a declarat...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine