Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, anunță că proprietarii care și-au închis balcoanele fără autorizație de construire nu vor plăti impozite dublate sau taxe de zece ori mai mari. Cadrul legal va fi reanalizat, iar autoritățile au la dispoziție un termen până în august 2027 pentru a găsi o soluție.
Alexandru Stoica dă asigurări că scenariile privind sancțiuni financiare drastice pentru balcoanele închise fără acte nu se vor materializa. Ministrul Dezvoltării spune că legea va fi modificată pentru a elimina regulile considerate absurde și pentru a sprijini proprietarii să își reglementeze situația.
Termen până în august 2027
Potrivit ministrului, Codul Urbanismului oferă un răgaz până în august 2027 pentru identificarea unei soluții, astfel încât oamenii să poată avea actele locuințelor în ordine, fără amenzi sau cheltuieli nejustificate.
„Vreau să fie foarte clar: românii nu vor plăti taxe înzecite şi nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise! Nimeni nu va fi hărţuit sau pedepsit pentru un balcon pe care l-a închis cu bună-credinţă”, a scris Alexandru Stoica într-o postare pe Facebook.
Ministrul a adăugat, în aceeași postare: „În acest caz, scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-şi pună actele în ordine, nu de a-i vâna cu amenzi. Codul Urbanismului ne oferă un răgaz până în august 2027 pentru a găsi o soluţie, astfel încât oamenii să aibă actele în ordine. Scopul nu este să sancţionăm, ci să le dăm siguranţa că locuinţa lor are o situaţie complet legală, care să-i ajute inclusiv la vânzare, la moştenire sau în cazul unui credit”.
Reabilitarea termică, sursă de probleme
Stoica atrage atenția că multe balcoane au fost închise în urma unor lucrări de reabilitare termică a blocurilor. În aceste cazuri, locatarii nu ar trebui să plătească pentru nereguli administrative care țin de responsabilitatea primăriilor.
Ministrul respinge varianta în care oamenii ar fi puși să caute documente vechi de 15 ani sau ar fi obligați la cheltuieli mari pentru situații pe care nu le-au provocat ei înșiși. „Nu vreau să punem degeaba oamenii pe drumuri după acte de acum 15 ani şi nici să-i obligăm la cheltuieli costisitoare. Vom face o analiză a tuturor aspectelor sesizate privind problemele care apar la intrarea în legalitate a balcoanelor închise”, a declarat Alexandru Stoica.
El a explicat că sunt numeroase situații în care locatarii s-au trezit cu balcoanele închise în urma unor lucrări de anvelopare a blocurilor. „În asemenea cazuri, este absurd să se transfere asupra cetăţenilor problemele privind legalitatea procedurii, fiindcă tot ce ţine de autorizaţii şi de înscrierea în cadastru era obligaţia primăriei”, a menționat ministrul Dezvoltării.
Codul Urbanismului, elaborat rapid pentru PNRR
Alexandru Stoica recunoaște că elaborarea Codului Urbanismului s-a făcut într-un ritm accelerat, pentru că actul normativ reprezenta un jalon al Planului Național de Redresare și Reziliență. Ministrul consideră însă că acest fapt nu justifică menținerea unor prevederi care, în practică, generează situații imposibil de rezolvat.
Toate problemele identificate vor fi inventariate, iar analiza va fi trimisă Parlamentului, pentru a sta la baza modificării legislației privind intrarea în legalitate a balcoanelor.
„Vom inventaria acum toate problemele care trebuie corectate şi vom trimite analiza Parlamentului, ca să existe o bază tehnică pentru modificarea legii. Cât timp sunt ministru, mă voi asigura că legea va fi un sprijin pentru oameni, nu o obligaţie lipsită de logică şi total decuplată de realitate, care oricum generează măsuri imposibil de aplicat”, a declarat ministrul Alexandru Stoica.
