Speriați de restricții și de imaginile cu bolnavii din spitale
Speriați de restricții și de imaginile cu bolnavii din spitale

Speriați de restricții și de imaginile cu bolnavii din spitale, tot mai mulți români au ajuns în ultimele zile la centrele de vaccinare. Președintelui CNCAV Valeriu Gheorghiță i-a revenit optimismul și spune că până la sfârșitul anului va fi atins acel procent de 70% din populație care înseamnă imunizarea colectivă.

Rata de acoperire vaccinală la populația adultă este acum de 40%. „Datoria noastră este să creştem progresiv capacitatea de vaccinare aşa încât în următoarele săptămâni să putem atinge rata de 70% persoane vaccinate din populaţia adultă. În acest moment, rata de acoperire vaccinală este de 40% la populaţia adultă, de peste 18 ani”, a declarat Valeriu Gheorghiță, citat de B1TV.

Speriați de restricții și de imaginile cu bolnavii din spitale, oamenii s-au dus să se vaccineze. Gheorghiță a precizat că în fiecare săptămână va exista câte un maraton de vaccinare în București și a invitat universitățile de medicină din țară și direcţiile de sănătate din marile oraşe să organizeze evenimente similare.

Președintele CNCAV a mai spus că va discuta luni cu autoritățile locale pentru a intensifica vaccinarea și în mediul rural, cu ajutorul echipelor mobile.

Dar asta înseamnă că ar trebui să avem cel puţin 80.000 – 100.000 de persoane vaccinate în fiecare zi, ca în următoarele 60 de zile să putem atinge rata de vaccinare de peste 70% din populaţia adultă. Eu cred că putem. Capacitate de vaccinare avem”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiță.

Întrebat ce înseamnă atingerea pragului de 70% din populaţia adultă vaccinată, Gheorghiţă a explicat: „Înseamnă că valurile următoare vor avea un impact mult mai mic. Trebuie să înţelegem că la o rată de vaccinare de peste 70% la care se va adăuga şi numărul, şi procentul de persoane care au trecut prin boală, practic imunitatea colectivă, imunitatea de grup va fi mult mai mare (…). Vaccinarea cu schemă completă reduce riscul de deces de cel puţin 20 de ori. Astăzi, ar fi trebuit să avem de cel puţin de 20 de ori mai puţine decese decât înregistrăm, din păcate, în fiecare zi”.

Leave a comment

Lasă un răspuns