Statul român a eșuat, consideră Dacian Cioloș. Premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis pentru a construi un nou guvern în locul guvernului Cîțu demis prin moțiune de cenzură a făcut o radiografie a lumii politice din prezent, marcată de „șmechereală, combinații și bătutul din buze”, situație de care sunt de vină toate forțele politice de după Revoluție, fie PSD, PNL, sau chiar USR, dacă este să ne raportăm la prezent.
Statul român a fost pus jos în ultimii 31 de ani, dar mai ales sistemul de sănătate, a explicat Dacian Cioloș.
„Cel mai greu lucru de făcut în România e să fii un om normal. Nu excepțional, genial, olimpic, nu. Doar un simplu om normal. O minoritate vocală a luat captivă o societate întreagă și și-a impus valorile proprii: șmechereala, combinațiile și bătutul din buze. Îmi este rușine că stăm fără să le replicăm acestor oameni și îmi este și mai mare rușine când asist la inaugurarea unui spital la care primărița a muncit cu mâinile ei. E vorba despre spitalul din orașul Victoria, județul Brașov, și despre Camelia Bertea, aleasă acum un an primar.
Am fost azi să cinstim normalitatea, în timp ce trebuie să răspundem combinațiilor politice.
Acum, ar trebui să o laud pe Camelia și să vă spun că iată că se poate. Dar este evident că se poate. Sunt mii de locuri minunate în țara asta, comunități care reflectă munca și sufletul unor oameni normali. Pe ei nu îi vedem, pentru că discuția publică e mereu despre orgolii și combinații. Da, avem oameni buni în USR și asta nu e nicio mirare. Sunt oameni normali și în celelalte partide, dar e de neexplicat de ce câștigă și stau în lumina reflectoarelor frecvent aceiași oameni toxici și indiferenți la suferința celor de la care cer voturi.
S-a vorbit despre statul român ca unul eșuat. Să nu poți construi spitale 30 de ani și să nu te pregătești de pandemie după primele valuri grave nu mai poate fi scuzabil. Dar statul român nu e o clădire, o instituție fizică, e reprezentat de o mână de oameni. Mulți dintre ei sunt oameni normali prinși în același soi de captivitate. Noi ne propunem politic o reformă profundă, dar ea nu va reuși fără ajutorul acestor oameni. Despre care trebuie să știți că suferă la fel ca ceilalți, deși poate uită atunci când ocupă poziții în structura instituțiilor statului român.
Ce vreau să spun este că normalitatea e la o întindere de mână. Nu suntem blestemați și neputincioși. Suntem timorați și neîncrezători. Una dintre misiunile urgente ale liderilor țării este să redea încrederea cetățenilor și, dacă vă uitați la ce a realizat colega mea în orașul Victoria, o sa vedeți că speranța există. E nevoie doar să credeți, cum a făcut ea, și așa au venit zeci de voluntari și donatori să ajute la refacerea spitalului.
Îi mulțumesc Cameliei pentru acest moment de normalitate și de liniște cu care ne-a întâmpinat azi. România e plină de oameni normali și muncitori, iar noi trebuie doar să deschidem ochii.
Avem de ales între normalitate si cei care ne țin captivi. Asta a făcut Camelia și pentru asta îi mulțumesc în cel mai uman mod cu putință”, a scris Dacian Cioloș, pe pagina sa de Facebook.