STB angajează șoferi, în mijlocul grevei care a paralizat Bucureștiul
STB angajează șoferi, în mijlocul grevei care a paralizat Bucureștiul

STB angajează șoferi, în mijlocul grevei care a paralizat Bucureștiul. Este a cincea zi de grevă, cu pierderi uriașe pentru companie, și motive serioase de nervi pentru bucureșteni, care au mari dificultăți să ajungă la serviciu, la școală, ori în alte locuri unde trebuie să se deplaseze.

STB angajează șoferi. Directorul STB, Adrian Criț, a declarat luni că a dat anunț pentru angajare de șoferi și a depus o serie de plângeri penale, după ce greva a fost deja declarată ilegală de două instanțe.

Adrian Criţ susține că, pentru fiecare zi de grevă, s-au pierdut 4,8 milioane de lei. „În momentul de faţă, prin manipularea unor lideri se doreşte doar demisia mea. Din păcate, situaţia financiară a companiei, urmare a acestor cinci zile de grevă, este serios afectată. Din păcate, ne vom afla în imposibilitatea plăţii salariilor. Cei care nu revin la locul de muncă sunt responsabili de acest lucru”, a mai precizat directorul general STB.

Luni, 24 ianuarie, greva angajaților de la STB continuă în București. De Ziua Principatelor Unite, majoritatea a personalului de la transportul din comun de suprafață nu a ieșit la muncă, în ciuda a două decizii a unor instanțe judecătorești.

Peste 400 de autobuze și tramvaie ar trebui să circule astăzi în București, însă doar 17 șoferi au anunțat că vor ieși în trafic.

Între timp, șeful sindicaliștilor susține că nu Sindicatul STB a organizat greva și că este vorba despre o mișcare spontană. Astfel, se menține traficul blocat până când directorul general al companiei de transport, Adrian Criț va fi demis, iar salariile vor fi majorate.

Liderul sindicatului de la STB, Vasile Petrariu, a declarat luni că greva ar putea continua dacă în cursul zilei de astăzi nu se ajunge la o soluție. Acesta a precizat că un pas pentru deblocarea situației este demisia directorului general STB.

Astăzi sunt în traseu mai puține vehicule decât au fost ieri, iar dacă protestul nu va fi aplanat astăzi, aceste circa 150 de vehicule, mâine vor deveni 10%. Asta înseamnă că nu vor putea face față în traseu și va fi o mare problemă pentru că este zi de lucru.

Am făcut o solicitare ieri către Consiliul de Administrație. Am primit aseară un răspuns prin care ni s-a condiționat această întâlnire cu încetarea conflictului. Noi ne-am consultat cu oamenii și ne-au spus foarte clar că nu se pune problema de așa ceva. Soluția de rezolvare este demisia sau revocarea directorului general”, a declarat liderul sindicatului de la STB.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *