Nicușor Dan nu i-a răspuns la telefon prefectului Alexandra Văcaru, care voia să-i informeze încă de miercuri seara despre greva care urma să aibă loc joi dimineața, iar după două zile, primarul Capitalei a venit și cu explicații. Se făcuse prea târziu, a spus Nicușor Dan, iar Alexandra Văcaru „avea atribuții limitate” cu privire la grevă.
Primarul general Nicușor Dan a explicat de ce nu i-a răspuns prefectului Alexandra Văcaru: vorbise cu foarte multă lume, se făcuse târziu, iar ea avea atribuții limitate în această chestiune.
„Suntem într-o situație de criză. Alaltăieri seară am vorbit cu foarte multă lume pentru că anticipam criza care urma.
Nu am vorbit si cu doamna prefect deși am văzut apelul său, pentru că se făcuse târziu și domnia sa are atribuții limitate în această chestiune. Am vorbit cu poliția, cu viceprimarul, cu foarte multă lume pentru a realiza lucrurile de care aveau bucureștenii nevoie – polițiști în intersecții, informare în stații că nu mai vin mijloacele de transport. Am fost conectat cu toate instituțiile, cu domnia sa am vorbit la 6 dimineața ieri”, a declarat Nicușor Dan vineri, în a doua zi de grevă la STB.
Nicușor Dan nu i-a răspuns la telefon prefectului Alexandra Văcaru. Prefectul Capitalei, Alexandra Văcaru, a spus joi că a încercat să ia legătura încă de miercuri cu primarul general Nicușor Dan, având informații despre greva STB care se pregătea pentru joi dimineață, însă edilul Capitalei i-a răspuns la telefon abia de dimineață.
„Telefonic, am reușit să iau legătura doar în această dimineață, după ora 6.00, cu domnul primar general. Am încercat și în cursul serii (de miercuri – n.r.) să-l sun pe domnul primar. Aveam semnale (despre greva de joi – n.r.), am discutat cu diverse autorități încă din cursul serii, domnul primar general nu mi-a răspuns aseară, mi-a răspuns după ora 6.00 dimineața”, a declarat prefectul Alexandra Văcaru joi, într-o conferință de presă, la câteva ore după declanșarea grevei STB.
Ea a mai precizat că a vorbit joi dimineață cu primarul Nicușor Dan, dar nu a precizat care au fost concluziile discuției.
Autobuzele, troleibuzele și tramvaiele din București nu circulă de joi, iar greva s-a prelungit și vineri, chiar dacă Tribunalul București a suspendat-o.
Leave a comment