Surse din conducerea PNL au declarat pentru Antena 3 CNN că liberalii vor avea candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an. Potrivit surselor citate, în partid se discută inclusiv varianta în care PNL să intre în Opoziție înainte de alegeri. Întrebat despre acest scenariu, prim-vicepreședintele liberalilor, Rareș Bogdan, a declarat că PNL „nu părăsește corabia” guvernării.
Un liberal important vrea ca, după alegerile locale, partidul să intre în opoziție şi să aibă candidat separat de PSD la prezidenţiale, potrivit unor surse Antena 3 CNN.
Sunt voci din conducerea Partidului Național Liberal care susțin că după aceste alegeri ar trebui ca formaţiunea să intre în opoziție și practic să meargă în această cursă pentru alegerile prezidențiale din luna septembrie cu un candidat propriu.
Decizia vine pentru că, imediat după ce s-au încheiat aceste alegeri locale și europarlamentare, partidele fac o analiză cu privire la rezultatele obținute atât de social democrat-democrați, cât și de liberali.
Întrebat despre posibilitatea ieșirii de la guvernare, Rareș Bogdan a declarat că PNL rămâne principala forţă de dreapta, iar liberalii nu vor părăsi „corabia guvernării”.
„PNL este un partid responsabil, iar liderul Nicolae Ciucă este un om extrem de serios, extrem de echilibrat, raţional, un om care nu aruncă pentru calcule politice meschine ţara în haos. Am luptat pentru ca România să rămână stabilă, ca România să ajungă la absorbţie de bani europeni de peste 90 %. (…) N-o să facem doar din nişte calcule meschine, cu caracter electoral, în momentul ăsta dezechilibru şi haos în România. Deci PNL nu pleacă de la guvernare, ca să fie extrem de clar acest lucru pentru toată lumea. PNL nu părăseşte corabia guvernării şi PNL va analiza, în următoarele zile, alături de liderii noştri din ţară, fiecare situaţie în parte, şi acolo unde am pierdut, şi acolo unde am câştigat”, a declarat Rareș Bogdan.
Potrivit unor surse politice, până în acest moment cel puțin, se merge pe varianta în care să existe candidați separați, și nu unul comun pentru alegerile prezidențiale din această toamnă.
Așadar, este de așteptat ca PNL să meargă cu un candidat propriu la prezidenţiale, în persoana lui Nicolae Ciucă.