vineri, mai 29, 2026
17.6 C
București

Surse: PSD și PNL vor susține un candidat comun la alegerile europarlamentare

PNL si PSD ar fi făcut un pact înainte de şedinta crucială în care se va decide de cate ori mergem la alegeri. Conform surselor Antena 3 CNN, cap de lista la europarlamentare nu ar fi un politician cunoscut în cele două partide, ci un personaj independent agreat de ambele formaţiuni.

Maine se decide de câte ori vom merge la vot anul acesta. Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă vor fi faţă în faţă în şedinta Coaliţiei, după ce ar fi avut o discuţie telefonică lungă în care s-ar fi pus de acord în privinţa comasării.

Înainte de decizia finală, insă, Ciolacu se va întâlni cu Klaus Iohannis la ședința CSAT, scrie Antena 3.

PNL si PSD ar vrea candidați comuni la europarlamentare și ar fi un test pentru coaliție, potrivit surselor politice. Dacă obțin peste 51% la aceste alegeri, să se poată orienta spre liste comune și în toamnă.

Varianta de candidat comun va fi și ea discutată. PSD susține că nu s-ar fi dezbătut această temă, dar își va impune candidatul. PNL speră că PSD va renunța treptat și va susține candidatul PNL la prezidențiale, adică pe Nicolae Ciucă.

Miercuri, PNL și PSD vor anunța varianta de comasare. Prima este cea de europarlamentare și locale. La alegerile locale, PSD și PNL vor avea candidați comuni doar în anumite orașe, nu vor merge pe liste comune, în timp ce la europarlamentare vor avea liste comune.

PNL ar urma să nu cedeze în față PSD legat de candidatul comun la prezidențiale. Nu vor să accepte să susțină candidatul PSD, dar surse politice spun că după alegerile din 9 iunie vor mai exista negocieri pe aceste teme.

Ultimele știri

Andrew Tate, anchetat pentru instigare la ură. „Ne vedem în instanță”

Andrew Tate este vizat de o nouă investigație DIICOT...

Ministrul de Interne, declarație surprinzătoare: Cătălin Predoiu spune că „drogurile au ajuns și în instituțiile statului”

Ministrul interimar de Interne, Cătălin Predoiu, avertizează că fenomenul...

Ramona Ioana Bruynseels, după incidentul cu drona la Galați: „Voi continuați să stați pe scaune și să semnați comunicate”

Ramona Ioana Bruynseels, deputat AUR, critică autoritățile române după...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine