Terasele se redeschid la 1 iunie, și la scurt timp și plajele. Când începe sezonul estival

Terasele se redeschid de la 1 iunie, iar la 15 iunie publicul va avea acces și în restaurante și pe plaje, ceea ce înseamnă că aceasta este data începerii sezonului estival în timpul pandemiei de coronavirus. Există însă o condiție ca toate aceste restricții să fie înlăturate, spune secretarul de stat în Ministerul Turismului Răzvan Pârjol: cazurile de infectare cu Covid să nu crească în mod alarmant și să nu se formeze noi focare.

Anunțul a fost făcut după întâlnirea secretarului de stat cu reprezentanți ai patronatului din industria Horeca

”Acesta este planul, e dorința noastră – oficiali și reprezentanți ai sectorului, și vom monitoriza situația epidemiologică din această perioadă pentru a putea respecta termenele”, a declarat Pârjol

Terasele se redeschid. Secretarul de stat a precizat că măsurile de distanțare fizică pentru terase, restaurante și plaje au fost stabilite cu patronatele din sector încă din 24 aprilie, iar ministrul Sănătății și cel al Economiei au emis un ordin comun ce conține recomandări privitoare la măsurile necesare de igienă și distanțare după reluarea activității, arată PsNews.

”Nu mi-aș dori să devenim atât de restrictivi, încât să devină un chin reluarea activității în acest sector. Va fi vorba despre reguli de bun simț”, a mai spus Pârjol.

Ca o măsură de sprijin pentru afacerile din turism, secretarul de stat a mai spus că oficialii guvernamentali și reprezentanții sectorului au convenit ca firmele care au concesionat plaje să nu mai plătească două dintre cele trei rate ale sumelor anuale datorate Apelor Române.

Ultimele știri

Bomba cu ceas plasată de Ilie Bolojan sub scaunul Guvernului Niculescu. Plăți restante în valoare de 35 de miliarde de lei

Guvernul Niculescu a moștenit de la Bolojan angajamente de plată neonorate de 35 de miliarde de lei, arată diferența dintre raportarea cash și cea ESA.

Întorsătură neașteptată în scandalul capului de porc. Un angajat AUR îl acuză pe Lulea că și-a înscenat singur amenințările

Un consilier parlamentar AUR recunoaște că el a pus capetele de porc, dar acuză că totul a fost plănuit de Marius Lulea pentru a-l compromite pe George Simion.

Zelenski vorbește deschis despre atacurile lui Donald Trump și noua înțelegere a liderului SUA cu Vladimir Putin: Nu este nimic personal

Zelenski spune că nu are o problemă personală cu Trump, dar avertizează că ridicarea sancțiunilor l-ar întări pe Putin.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine