Tronul Marii Britanii a trecut la prințul Charles, după moartea Reginei
Tronul Marii Britanii a trecut la prințul Charles, după moartea Reginei

Tronul Marii Britanii a trecut la prințul Charles, la momentul decesului reginei Elisabeta a II-a, anunțat joi după amiază de casa regală, Prințul Charles și-a ales și titulatura de monarh: el se va numi Charles al III-lea.

Este prima decizie de la moartea reginei Marii Britanii, pentru că Charles avea posibilitatea să aleagă dintre cele patru nume, Charles, Philip, Arthur sau George.

Regele Charles al III-lea va deveni al 40-lea monarh britanic încoronat la Westminster Abbey

Charles ar urma să fie proclamat rege sâmbătă. Evenimentul va avea loc la Palatul St. James din Londra, în fața unui organism ceremonial cunoscut sub denumirea de Consiliu de Accedere, transmite BBC, preluat de B1TV.

În teorie, peste 700 de persoane au dreptul să participe, dar numărul probabil va fi ceva mai mic, având în vedere că vestea a venit din scurt. La Consiliul de Accedere din 1952, ultimul de până acum, au participat în jur de 200.

La întâlnire, Președintele Consiliului Privat (la ora actuală parlamentara britanică Penny Mordaunt) va anunța oficial moartea Reginei Elisabeta a II-a și va citi cu voce tare o proclamație.

Textul proclamației poate fi schimbat, însă tradițional a fost vorba despre o serie de rugăciuni și promisiuni, fiind lăudat fostul monarh și manifestată susținerea pentru succesorul său. Apoi, proclamația va fi semnată de mai multe figuri de rang înalt, printre care și premierul Liz Truss.

Rolul Bisericii Scoției

Regele va participa la a doua întâlnire a Consiliului de Accedere, alături de membrii Consiliului Privat. Nu va fi o învestire în sensul celei văzute în general la alți șefi de stat. În schimb, Charles al III-lea va face o declarație și va jura să apere Biserica Scoției, în acord cu o tradiție care datează din prima parte a secolului XVIII, când Scoția s-a alăturat Angliei și Țării Galilor pentru a forma Marea Britanie. Practic, a fost respectată de fiecare suveran începând cu 1714.

După cântecul fanfarei de trompete, va fi făcută o proclamație publică pentru a-l declara rege pe Charles al III-lea. Momentul va avea loc la balconul de deasupra Friary Court din cadrul St. James Palace.

Pentru prima oară după 1952, imnul național al Marii Britanii va fi cântat cu sintagma „God Save the King” (Dumnezeu să salveze Regele).

Vor fi trase salbe de foc la Hyde Park, în Turnul Londrei și de pe nave, iar proclamația va fi citită la Edinburgh, Cardiff și Belfast.

Din punct de vedere simbolistic, punctul culminant al aderării va fi încoronarea. Date fiind pregătirile necesare – probabil că noul rege nu va fi încoronat prea curând. Spre exemplu, Regina Elisabeta a II-a a urcat la tron în februarie 1952, însă a fost încoronată formal abia în iunie 1953.

În ultimii 900 de ani, încoronarea a avut loc la Westminster Abbey. Wilhelm Cuceritorul a fost primul monarh încoronat acolo, iar Charles va fi al 40-lea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *