Trupele americane ar putea ajunge în România în câteva zile, a anunțat ministrul apărării, Vasile Dîncu. SUA au anunțat că vor trimite aproximativ 1.000 de soldați pentru suplimentarea contingentului NATO din România, dar nu s-a stabilit exact data când aceștia vor ajunge în România. Vasile Dîncu a declarat miercuri seară că este o chestiune „de câteva zile” dislocarea militarilor americani din batalionul Skyper de la Vilseck, pe teritoriu românesc.
Potrivit lui Dîncu, România a cerut încă din 2014 „suplimentare a trupelor pe flancul estic pentru o prezență militară solidă” a precizat el.
În al doilea rând, este un răspuns important pe care Alianța Nord-Atlantică îl dă cererii Rusiei, care vrea „o curățare a zonei flancului estic. Este un răspuns clar, nu numai că NATO nu acceptă acest lucru, dar și întărește această prezență”, a precizat Dîncu, citat de Digi24.
Totodată, trupele americane aduse aici reprezintă „și un lucru important de natură psihologică”, spune Dîncu: „Tot legat de propaganda Federației Ruse. A fost o propagandă puternică, uneori pe social media, aceea de a descuraja statele din Est spunând că NATO niciodată nu va sacrifica oameni, nu va apăra țările din Est și din centrul Europei. Această prezență arată că NATO își îndeplinește promisiunile. Este și un semn de încurajare pentru opinia publică din România, din Polonia și din alte state europene că nu suntem singuri și că în fața unei amenințări posibile noi avem tot sprijinul”.
Tot propaganda rusă a vrut să arate că există disensiuni între Uniunea Europeană și NATO. „Și Franța a anunțat că va fi o prezență în România, deci este și un semn de coeziune și unitate între Uniunea Europeană și NATO”, a mai spus ministrul român al apărării.
Când vor sosi soldații americani în România
Întrebat care este programul sosirii militarilor, ministrul a răspuns că programul exact nu s-a stabilit încă: „Se poate ca această prezență să fie activată în câteva zile, poate să mai dureze un pic, dar în orice caz este vorba de un program pe care îl stabilim acum, în aceste zile, și care va fi destul de rapid. Avem 2 sau 3 locuri în care este posibil ca soldații să fie cantonați, dar nu e informație oficială în acest moment.
Noi eram pregătiți să primim trupe NATO”.
Fiind vorba despre un regiment mecanizat, soldații vor veni și cu mașini de luptă: „Este vorba despre o prezență a unui regiment mecanizat, care se poate deplasa foarte repede dintr-un loc în altul cu cea mai modernă tehnică, deci este vorba de o prezență cu tehnică cu tot”.
„Sperăm că nu va avea loc un conflict. Trebuie înțeles că toate acțiunile NATO au un caracter defensiv. Dar nu se știe niciodată, scenariile pentru viitor sunt greu de anticipat, de aceea ne pregătim”, a mai spus ministrul Apărării.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a anunțat miercuri, oficial, decizia Statelor Unite de a trimite trupe suplimentare în Europa. Este vorba de 2.000 de soldați americani care vor ajunge în Germania și Polonia. De asemenea, din Germania vor fi dislocați aproximativ 1.000 de soldați americani în România.