Expansiunea transportului „verde” în Europa și obiectivul UE
Expansiunea transportului „verde” în Europa și obiectivul UE

Expansiunea transportului „verde” în Europa și obiectivul UE de a permite doar comercializarea de vehicule electrice începând cu 2035 sunt puse în pericol de stațiile de încărcare insuficiente și de viteza redusă de dezvoltare a unităților de producție pentru baterii, a constatat Curtea Europeană de Conturi (ECA).

UE, în urmă cu producția de baterii

Un raport ECA avertizează că UE „riscă să nu își atingă obiectivul stabilit pentru 2035 de a ajunge la emisii zero” deoarece are probleme în a deveni un motor al sectorului bateriilor la nivel mondial, transmite B1TV.

Industria bateriilor în Europa a rămas în urma concurenților săi mondiali, în special China, care acoperă circa 76% din capacitatea de producție mondială.

Comisia Europeană a luat măsuri de încurajare a acestei producții, dar concurența este foarte puternică. De exemplu, SUA oferă stimulente consistente acestei industrii. Spre deosebire de UE, Statele Unite subvenționează în mod direct producția de minerale și de baterii, precum și achiziționarea de vehicule electrice, atât timp cât acestea și componentele acestora sunt fabricate în această țară.

O altă problemă a UE, remarcă ECA, e faptul că acesta este deosebit de dependentă de importuri de materii prime: 87% din importurile sale de litiu brut provin din Australia, 80% din cele de mangan provin din Africa de Sud și din Gabon, 68% din cele de cobalt brut provin din Republica Democratică Congo și 40% din importurile de grafit natural brut provin din China.

Europa deține mai multe rezerve miniere, dar perioada de timp de la descoperire până la producție este de cel puțin 12 – 16 ani.

O altă problemă o constituie creșterile de preț la materii prime și la energie din ultimii ani.

UE nu trebuie să ajungă cu bateriile într-o poziție de dependență așa cum s-a întâmplat cu gazele naturale. Este în joc suveranitatea sa economică. Prin planul său de a înceta vânzarea de mașini noi alimentate cu benzină și motorină până în 2035, UE pariază enorm pe baterii. Dar este posibil să întâmpine probleme din perspectiva accesului la materii prime, a atractivității pentru investitori și a costurilor”, a declarat Annemie Turtelboom, membra Curții Europene de Conturi.

UE are și puține puncte de încărcare a vehiculelor electrice

ECA mai atrage atenția că UE este încă departe de a atinge ținta din Pactul verde de un milion de puncte de încărcare până în 2025 și nu dispune de o foaie de parcurs strategică globală pentru electromobilitate.

În schimb, Curtea apreciază că noile stații instalate sunt tot mai performante, oferind viteze mai mari de încărcare. Asta înseamnă că la o stație de încărcare ar putea fi încărcate semnificativ mai multe vehicule pe zi decât înainte.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *