Consiliul Județean Maramureș vrea să construiască un Centru pentru Coordonarea și Conducerea Intervențiilor în Situații de Urgență. Pentru această investiție, Consiliul Județean va investi peste 2,5 milioane de euro.
Contractul este împărțit pe două loturi, primul lot, în valoare de 12 milioane de euro, adică 2,4 milioane de euro vizează proiectarea și construirea Centrului pentru Coordonare și Conducerea Intervențiilor în Situații de Urgență. Al doilea lot, în valoare de 1 milion de lei, adică 203 mii de euro, vizează achiziția unei autospeciale pentru intervenții de urgență. În cadrul proiectului se vor realiza lucrări semnificative de extindere a ISU Maramureș, cu înglobarea în aceeași construcție și a spațiilor destinate SMURD. Autospeciala achiziționată trebuie să fie echipată cu stație mobilă de telecomunicații și alte echipamente necesare intervențiilor de urgență.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervențiilor va fi realizat și se va organiza în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Gheorghe Pop de Băseşti”, ca structură interinstituțională de suport decizional al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș. La momentul actual, pe terenul unde se va realiza Centrul se regăsesc mai multe corpuri de clădire unde sunt amenajate: pavilionul administrativ, sediul SMURD, o baterie de 5 garaje, precum și diferite anexe și garaje. Clădirea unde se află pavilionul administrativ are un regim de înălțime format din demisol, parter și 1 etaj, iar clădirea unde se află sediul SMURD are un regim de înălțime format doar din parter. Noua construcție va fi amplasată la stradă, la limita trotuarului, şi va îngloba actualele construcţii destinate SMURD şi garajele aflate în construcţie.
La parterul clădirii, pe lângă spațiile existente se vor realiza și: holul de intrare în noua clădire, birouri, dormitoare, spații pentru consultaţii medicale, grupuri sanitare, spaţii tehnice pentru centrala termică, atelier auto, generator, precum și un spaţiu destinat încărcării buteliilor cu aer comprimat. La etaj vor fi amplasate: birouri, săli operative, vestiar, oficiu şi grupuri sanitare.
Valoarea totală a investiției este de 13 milioane de lei, cu TVA, adică 2,7 milioane de euro. Finanțarea investiției se va realiza prin Programul Transfrontalier HuskRoua.
Leave a comment