Un nou medicament pentru COVID – este cu totul neobișnuit, pentru că preparatul care ameliorează starea bolnavilor este destinat problemelor sexuale, mai exact tratamentului disfuncției erectile la bărbați.
Este vorba de medicamentul Aviptadil creat de compania elvețiană Relief Therapeutics, care a cerut organizației de reglementare a medicamentelor din SUA-FDA o aprobate de urgență pentru a fi folosit în tratarea coronavirusului.
Specialiștii au observat, în urma unui studiu, că pacienţii infectați cu COVID-19 și care se află în stare critică îşi revin mai uşor în urma insuficienţei respiratoriii acute. În timpul studiului, pacienții supuși acestuia au fost tratați cu medicamentul perfuzabil, diluat cu soluție salină, potrivit clinicaltrials.gov.
„Este un medicament care are efecte multiple, mai ales la pacienţii cu forme grave, afectează în mod pozitiv replicarea, înmulţirea virusului, şi are şi un efect antiinflamator, şi are efect vaso-activ, adică îmbunătăţeşte circulaţia”, a explicat Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, citat de Mediafax.
Un nou medicament pentru COVID. Medicamentul experimental va fi utilizat în cazul pacienţilor cu Covid care sunt într-un stadiu critic, iar medicii au epuizat în cazul lor toate terapiile aprobate până acum.
Pentru a putea fi folosit şi în cazul pacienţilor cu Covid din Europa, medicamentul trebuie să fie aprobat de Agenţia Europeană a Medicamentului.