Angajările la stat au intrat în linie dreaptă, și peste 90.000 de posturi vor fi scoase la concurs. Cele mai multe sunt în București, iar 9 din 10 sunt funcții de execuție.
Cele mai multe din posturile scoase la concurs pentru angajările la stat sunt în primării, școli și spitale, potrivit unei cunoscute firme de recrutare.
9 din 10 sunt funcții de execuție și mai puțin de 200 sunt funcții de conducere, arată datele jobradar24.ro, un agregator de joburi din mediul privat și de stat din România, dezvoltat de eJobs.ro. Comparativ, sectorul privat a avut 28.000 de poziții noi, deschise în același interval de timp pe eJobs.ro, mai mult de jumătate fiind destinate candidaților din segmentul entry level, transmite adevarul.ro.
Instituțiile de stat au scos la concurs aproape 3.000 de locuri de muncă în primele două luni ale anului.
„Statul devine un competitor din ce în ce mai puternic pentru angajatorii din mediul privat. Autoritățile au anunțat că, pentru 2023, angajările au fost deblocate cu 90.000 de posturi, cele mai multe în educație, sănătate și în instituții de forță. Deja vedem că începutul anului a venit cu 3.000 de joburi noi în acest sector, în condițiile în care pentru întregul an 2022 au fost înregistrate puțin peste 12.000, după cum arată datele agregate de jobradar24. Să nu uităm, totodată, că rămâne asocierea tradițională pe care o fac candidații între joburile la stat și ideea de stabilitate. Corelat cu creșterea salariilor, varianta angajării în această zonă devine din ce în ce mai atrăgătoare, inclusiv pentru candidații tineri, care obișnuiau până acum să se uite preponderent, dacă nu chiar exclusiv, către angajatorii privați”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.
București și Cluj, cele mai multe posturi pentru bugetari
Cele mai multe locuri de muncă vacante, respectiv peste 430, aparțin instituțiilor de stat din București, Clujul ocupând a doua poziție în clasament, cu 165 de oferte. Urmează Iași și Timiș, ambele cu peste 100 de posturi scoase în piață. De cealaltă parte se află județe precum Vrancea, Sălaj, Mehedinți, Ialomița, Caraș Severin ori Gorj, unde statul rămâne un angajator timid, cu mai puțin de 30 de locuri de muncă disponibile de la începutul anului și până acum pentru fiecare județ în parte. Aceste județe se regăsesc, totodată, și în topul cu cele mai puține locuri de muncă de la privat și cu rate ale șomajului peste media națională.
Instituțiile care vin cu cele mai multe oferte pentru candidați, la nivel național, sunt primăriile, școlile, spitalele, liceele / școlile profesionale / colegiile tehnice / colegiile naționale și universitățile. Pozițiile pentru care s-au căutat cei mai mulți candidați au fost de muncitor calificat și necalificat, îngrijitor, asistente medical, referent, șofer și paznic. „O bună parte din aceste joburi intră în orizontul profesional al candidaților din categoria de vârstă 45+, care privesc cu un grad mare de încredere o eventuală angajare la stat, dar sunt neîncrezători în schimb, în șansele pe care le au de a se angaja într-o companie din mediul privat”, explică Bogdan Badea.
În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 29.000 de locuri de muncă, în timp de jobradar24.ro are agregate 1.300 de locuri de muncă la stat.
Leave a comment