Urmele accidentului de la Cariera Jilț au fost șterse de persoane din cadrul Complexului Energetic Oltenia, se arată într-un raport al Inspecției Muncii, după ce trei angajați au murit și 10 au fost răniți.
Potrivit comisiei de cercetare, CE Oltenia „a modificat starea de fapt a drumului” pe care s-a deplasat vehiculul în care erau transportați muncitorii. Compania de stat a fost sancționată contravențional cu amendă de 5.000 lei.
Marius Budăi, ministrul Muncii, a confirmat urmele de la locul accidentului au fost alterate: „Imediat după producerea evenimentului, perimetrul nu a fost asigurat și am considerat că au fost alterate urmele lăsate de autoutilitară” a declarat demnitarul.
„Comisia de cercetare a constatat că SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. a modificat starea de fapt a drumului pe care s-a deplasat mijlocul de transport implicat în eveniment, încălcându-se prevederile art.13 lit. p) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificărilre și completările ulterioare, fapt pentru care SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. a fost sancționată contravențional cu amendă de 5.000 lei, conform procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 00016887/19.01.2023”, arată raportul Inspecției Muncii, potrivit B1TV.
Potrivit aceluiași document, în perioada 2016 – 2022, Inspecția Muncii a făcut 158 de controale la toate minele Complexului Energetic Oltenia, a dispus 210 măsuri și a dat amenzi de 436.000 lei.
Una dintre măsurile cerute de inspectori încă din 2018 era asigurarea de către CE Oltenia a unor mijloace de transport sigure pentru angajați. Numai că rezultatele unei anchete prezentate joi de Virgil Popescu (PNL), ministrul Energiei, arată că oamenii erau duși la locurile de desfășurarea a activității cu vehicule de transport marfă.
Dosarul întocmit de comisie va fi trimis la autorități pentru continuarea urmăririi penale.
„Nimeni nu își face datoria atâta timp cât clanurile mafiote sunt protejate de către politic”
Între timp, transportul angajaților cu vehiculele vechi de 40 de ani a fost sistat. Numai că aceștia nu au primit în schimb alte mașini, așa că acum sunt nevoiți să se deplaseze prin nămol.
După accident, directorii Complexului Energetic Oltenia, Daniel Burlan și Marius Negru, au fost revocaţi din funcţii de Consiliul de Supraveghere al companiei. Numai că mandatele lor oricum urmau să expire luna viitoare.
Această mimare a reacției instituționale după accidentul mortal de la Jilț mai mult i-a enervat pe sindicaliști. „Nimeni nu își face datoria atâta timp cât clanurile mafiote sunt protejate de către politic”, s-a plâns Constantin Crețan, unul dintre sindicaliștii de la CE Oltenia.
Leave a comment