Deputatul USR de Timiş, Nicu Fălcoi, a explicat, vineri, că estimează o rupere a actualei coaliţii de guvernare, pentru că PSD practică acest exerciţiu de mulţi ani, fiind „o reţetă de succes”, în timp ce PNL doreşte astfel „să nu cadă în derizoriu, iar la alegeri să obţină un scor cu o singură cifră”. El spune că USR ar accepta să intre la guvernare, dar cu propriul premier.
„De 25 de ani, cu un an înainte de alegeri, PSD s-a retras de la guvernare, cumva, în locul lui lăsând ori alte partide, ori propunând un guvern tehnocrat. În 2016 au procedat la fel, au lăsat pe altcineva să guverneze ţara doar în prim-plan, întrucât secretarii de stat, miniştrii, directori din ministere, de la agenţii şi deconcentrate erau tot ai lor, dar l-au lăsat pe Cioloş să-şi rupă gâtul şi să aibă pe cine să dea vina. Nu ar fi o noutate pentru noi, să facă la fel şi acum: să iasă Marcel Ciolacu de la guvernare, să spună că el a vrut să reformeze statul român, că sunt reformist de felul meu, dar nu m-au lăsat alţi nenorociţi (…)”, a afirmat Nicu Fălcoi, într-o conferinţă de presă. Deputatul a menţionat că una dintre variantele pe care social-democraţii ar urma să le propună ar putea fi un guvern tehnocrat, susţinut în primul rând de PSD. „USR ar intra la guvernare, doar dacă va avea prim-ministru. USR nu se fereşte de greu, dar pentru aceasta ar trebui să aibă şi decizia în mână. Nu am stabilit cine ar putea fi acest prim-ministru. Sunt mai multe persoane, începând cu Cătălin Drulă (…)”, a menţionat Nicu Fălcoi.