vineri, octombrie 2, 2026
20.9 C
București

Începe maratonul de vaccinare în centrele armatei. Ce trebuie să faci dacă vrei să te imunizezi

Vaccinarea în centrele armatei începe marți. Maratonul de vaccinare a demarat marți în mai multe centre MAPN, iar imunizările se vor face nonstop între 4 și 11 mai.

Vaccinarea în centrele armatei. Potrivit MApN, campania se desfășoară în centrele de vaccinare organizate de către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București și în unitățile sanitare militare din țară care sunt și centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin.

Astfel, în centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași şi Timișoara, începând de marţi, ora 8.00, populația generală care dorește să se vaccineze se va prezenta, la orice oră, fără o programare prealabilă. Acestea vor funcționa 24 de ore din 24, în perioada 4-11 mai, relatează Digi24.

Totodată, persoanele vaccinate vor fi înregistrate în RENV și vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.

„În perioada următoare, în funcție de disponibilitatea dozelor de vaccin și de solicitările pe plan local, și celelalte patru spitale militare din rețeaua medicală a MApN vor putea crește ritmul de vaccinare, respectiv vor putea asigura vaccinarea fără programare prealabilă”, arată MApN.

Ministerul precizează că asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populației generale în 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare și în unități militare din Capitală și din țară, deservite de aproape 1.000 de angajați ai ministerului – peste 250 de medici, 500 de asistenți medicali și 200 de registratori.

Suplimentar, MApN a operaționalizat 20 de centre mobile de vaccinare, care acționează gradual, începând de miercuri, 21 aprilie, în sprijinul autorităților locale, în localități izolate sau greu accesibile.

Ultimele știri

Tezaurul României, pe agenda Consiliului Europei. Bulai cere inclusiv compensarea din activele rusești înghețate

Iulian Bulai a depus la Consiliul Europei o moțiune pentru restituirea Tezaurului României confiscat de Moscova în 1917.

Moșteanu, fost ministru USR la Apărare, manager la un club de biliard înainte, mesaj agramat pe rețelele sociale. Oamenii l-au „taxat” în comentarii

Ionuț Moșteanu, fost ministru USR al Apărării, a scris o propoziție cu acord greșit pe Facebook. Internauții l-au ironizat imediat.

Senatul votează împotriva lucrărilor de licență „la cheie”. Poliția va putea acționa fără sesizarea universității

Senatul a adoptat propunerea USR care permite poliției să sancționeze vânzarea lucrărilor de licență „la cheie” fără aprobarea universității.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine