Valeriu Gheorghiță controale. Coordonatorul CNCAV vrea reluarea lor
Valeriu Gheorghiță controale. Coordonatorul CNCAV vrea reluarea lor

Valeriu Gheorghiță controale. Coordonatorul CNCAV vrea reluarea controalelor din partea direcțiilor sanitare județene și a autorităților locale, în condițiile în care zeci de mii de români se înghesuie la mare și la munte, fără să mai țină seama de nicio restricție sanitară.

Autoritățile locale și DSP-urile, sunt acuzate că nu mai efectuează controale în plină pandemie de COVID-19, în condițiile iminenței unui val patru în România, manifestat prin creșterea zilnică a numărului infectărilor.

Pe fondul unei campanii de vaccinare care încetinește pe zi ce trece, primăriile, DSP-urile și prefecturile din zonele luate cu asalt de turiști în perioada concediilor nu iau nicio măsură de prevenție iar riscul ca pandemia să scape de sub control este uriaș, având în vedere că celelalte valuri s-au manifestat inițial cu precădere în zonele cu stațiuni montane din Brașov, Prahova sau Argeș, consideră Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță a declarat marți într-o conferință de presă că este nevoie de controale mai ferme pentru respectarea restricțiilor: “Cei care sunt în măsură să controleze trebuie să facă mai bine acest lucru. Este foarte important să respectăm mai bine măsurile înainte de a ne dori alte restricții” a spus coordonatorul CNCAV, citat de B!TV.

Valeriu Gheorghiță controale. “Ce este important de aici înainte este să punem accent mai mult pe respectarea măsurilor care astăzi sunt în vigoare, pentru că tendința este să nu se mai respecte aceste măsuri. Cred că cei care sunt în măsură să controleze respectarea măsurilor trebuie să facă mai bine acest lucru și oamenii trebuie să fie mai conștienți că de decizia lor personală și de comportamentul lor până la urmă depindem noi toți.

Practic, cu toții vom deconta anumite comportamente inadecvate sau mai puțin inspirate în această perioadă”, a mai afirmat Valeriu Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță controale. Aglomerație la mare și la munte, în ciuda restricțiilor sanitare

În acest weekend, la mare, plajele au fost ticsite de turiști. Hotelurile și pensiunile au atins capacitatea maximă. Măsurile împotriva COVID-19 au fost date uitării.

Masca sanitară nu se mai poartă deloc în magazine sau în mijloacele de transport în comun. Iar orice regulă privind distanțarea socială este ignorată având în vedere goana turiștilor pentru găsirea unui loc liber pe plajă.

Oamenii stau înghesuiți și cu greu găsesc locuri pe șezlonguri.

Nici la munte situația nu este mai bună. Turiștii care în weekendul trecut au pornit spre munte, pentru a-și petrece sfârșitul de săptămână în stațiunile de pe Valea Prahovei sau în Brașov au avut parte de un adevărat coșmar. Cozi kilometrice s-au format pe DN1.

Odată cu amiaza, informațiilor furnizate de polițiștii din cadrul Poliției Rutiere, traficul rutier s-a intensificat pe mai multe sectoare de pe DN 1, între Ploieşti şi Braşov.

Mii de turiști s-au înghesuit la telecabina din Buşteni, unde timpul de aşteptare a depăşit o oră, potrivit informațiilor postate pe Facebook. Aglomerație mare s-a format și pe vârf de munte.

Pe o potecă ce duce spre Crucea Caraiman, au mers în şir indian zeci de turişti. La fel s-a întâmplat și la cascadele din zona Canionul 7 Scări, unde oamenii au avut de aşteptat și două ore din cauza cozilor imense.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *