Vânătoarea vizelor de flotant a început în marile orașe. Ce se află în spatele fenomenului care generează câștiguri serioase

Vizele de flotant încep să fie la mare căutare în această perioadă a anului. Există un motiv foarte simplu: părinții își mută domiciliul din acte pentru a putea să-și înscrie copilul la o școală mai bună, pentru că normele prevăd ca și criteriu de departajare să locuiască în vecinătate. Autoritățile spun că practica a dus la supraaglomerarea unor clase și vor să oprească fenomenul, existând chiar și un proiect de lege în acest sens.

Până la intrarea în vigoarea acestuia, însă, directorii școlilor sunt obligați să înscrie toţi copiii ai căror părinţi fac dovada că locuiesc în zona arondată, cu domiciliu stabil sau viză de flotant, informează Observator News, citat de B1TV.

Şcolile au afişat joi numărul de clase şi străzile arondate lor, iar părinţii au umplut reţelele sociale cu anunţuri în care cer rezidenţă în zonă. Micile înţelegeri pentru adresa fictivă costă de la câteva sute de lei până la sute de euro.

Practica nu e ilegală, dar e imorală. În plus, duce la supraaglomerarea claselor și la un orar de trei schimburi, obositor pentru elevi.

Ca să oprească fenomenul, Ministerul de Interne a trimis la Parlament un proiect de lege care prevede că la o adresă pot fi înscrise cel mult 10 persoane. Dar mai durează până când proiectul va fi votat, promulgat și intrat în vigoare.

„Nu se fac scoli de ajuns, se fac blocuri fara scoli si asa mai departe. Ar trebui sa existe, unde trimit copiii la școala?”, a spus, revoltat, un părinte.

Cererile de înscriere în clasa pregătitoare se depun între 3 şi 18 mai, iar listele finale vor fi afişate pe 31 mai. Aproape 170.000 de locuri sunt disponibile în şcolile din toată ţara.

Ultimele știri

Natalia Intotero dezvăluie competențe Dianei Buzoianu, la Mediu: A accesat 1,3 miliarde de euro din 3,6 disponibile prin PNRR

Ministrul Mediului dezvăluie că doar 1,3 din cele 3,6 miliarde de euro PNRR au fost accesați, regretând banii pierduți.

„Mâinile regimului criminal de la Teheran sunt în protestele de stradă” – premierul albanez face acuzații extrem de grave

Premierul albanez Edi Rama acuză Iranul că e implicat în protestele de stradă din Albania și spune că există dovezi în acest sens.

Traian Băsescu îl contrazice pe Nicușor Dan: ‘Nu poate funcţiona. Ce se întâmplă dacă plăteşti şi când e de luptat ei nu au ordin...

Traian Băsescu spune că ideea de a plăti militari americani pentru staționare e o „idee poloneză proastă” și contrazice abordarea lui Nicușor Dan.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine