Prețul energiei, de trei ori mai mare decât în vestul Europei

Prețurile energiei pe piața bursieră din România nu au scăzut, așa cum ar fi fost de așteptat, în condițiile în care nu mai este caniculă, iar consumul de electricitate a scăzut mult față de acum o săptămână. În continuare, piața bursieră se comportă de parcă ar fi criză, având cele mai mari prețuri din regiune și din UE. Mult mai mari, comentează HotNews.

Pe PZU – Piața Zilei Următoare, prețul mediu al energiei electrice este de 196 euro/MWh, în România. Este mai mare și decât în țările din regiune, cu care este direct conectată, Bulgaria (154 euro/MWh) sau Ungaria (75 euro/MWh). În vestul Europei, prețul unui MWh este în jurul a 60 de euro.

În toată perioada de caniculă, când prețurile au explodat, țările din regiune erau aliniate în ceea ce privește nivelul prețurilor, acestea fiind cele mai mari din UE. Dacă erau mari în România, erau mari și în Bulgaria și Grecia. În urmă cu o săptămână, la temperaturi de peste 40 de grade și consum mediu care se apropia de 8.000 MW, în România, energia costa 236 de euro. În același timp, în Ungaria era 230 de euro, iar în Bulgaria 227 de euro.

Temperaturile au revenit, de câteva zile, la normalul perioadei, prețurile la electricitate au început să scadă în regiune. România, însă face excepție, cu prețuri care se apropie de 200 euro/MWh pe PZU, chiar dacă se consumă mai puțină electricitate decât în perioada caniculei, cu o medie de 6.600 MWh.

Ultimele știri

AUR, pe locul cinci într-un sondaj coordonat de Marius Lulea. Fostul cofondator exclus din partid lovește în Simion cu cifre

AUR ajunge pe locul 5 într-un sondaj coordonat de fostul cofondator Marius Lulea, exclus din partid, iar Simion are neîncredere mare.

Nicușor Dan a vorbit cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Discuția a vizat rutele comerciale amenințate de atacurile Houthi

Nicușor Dan a discutat cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite despre rutele comerciale și atacurile Houthi din regiune.

Ministrul Economiei dă lovitura la trei companii de stat. Zamfir anunță controale la Radiocom, IOR și Romaero

Ministrul Economiei anunță controale la Radiocom, IOR și Romaero, după suspiciuni de înstrăinare a unor active și indemnizații majorate nejustificat.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine