Varianta Delta afectează un număr dublu de copii și tineri față de tulpinile inițiale ale coronavirusului, spune medicul Radu Țincu, care invocă un studiu britanic. Nu se știe însă dacă aceasta țintește cu precădere aceste categorii, explică medicul de terapie intensivă, care îndeamnă la precauție o dată cu redeschiderea școlilor.
Există un studiu publicat în Marea Britanie care arată că afectează un număr dublu de persoane din aceste categorii de vârstă comparativ cu tulpinile anterioare, a precizat Radu Țincu.
„Această variantă Delta e foarte contagioasă și atunci rapiditatea cu care se va răspândi, mai ales într-o colectivitate școlară, este una extrem de ridicată”, a explicat Radu Țincu la B1TV.
„Această variantă Delta e foarte contagioasă și atunci rapiditatea cu care se va răspândi, mai ales într-o colectivitate școlară, este una extrem de ridicată. Pe de altă parte, nu știm cu exactitate la acest moment dacă această variantă Delta afectează cu precădere persoanele tinere sau copiii. De ce nu știm acest lucru – pentru că în majoritatea țărilor care au raportat un număr mare de copii infectați cu varianta Delta aceștia nici nu erau vaccinați comparativ cu persoanele vârstnice, care fuseseră imunizate. În contextul acestei imunizări oarecum discrepante între persoanele vârstnice și copii e clar că în mod evident lipsa vaccinării reprezintă un factor suplimentar care predispune la îmbolnăvire. Marea Britanie a dat publicității un studiu în care spune că, din analiza lor, această variantă Delta afectează un număr dublu de persoane tinere și copii comparativ cu variantele de dinainte” a spus medicul Radu Țincu.
Cu toate acestea, Radu Țincu a pledat pentru redeschiderea școlilor și s-a arătat de părere că „nu putem să punem în pericol generațiile viitoare cu menținerea învățământului online”.
„Avem nevoie de redeschiderea școlilor. Știm sigur că avem nevoie de un învățământ față în față, un învățământ online nu a avut o eficiență foarte bună și atunci nu putem să punem în pericol generațiile viitoare cu menținerea învățământului online, însă această responsabilitate individuală în care copiii trebuie să fie învățați de către părinți cum să se comporte și să se protejeze împotriva COVID-19 reprezintă atribuția familiei. Dincolo de aceste atribuții personale, este nevoie de intervenția autorităților, este nevoie de măsuri implementate de către autorități în școli”, a explicat el.