Varianta Delta este mai contagioasă, a explicat secretarul de stat Andrei Baciu. Considerată cea mai periculoasă din tulpinile COVID până în prezent, varianta Delta se poate transmite de la o persoană infectată la alte 6-7 persoane. De aceea, se așteaptă un nou val de infectări în România, a explicat secretarul de stat.

Ne uităm la ce se întâmplă în alte țări care sunt cu câteva săptămâni în fața noastră și vedem că se confruntă inevitabil cu emergența unui viitor val patru, dat de această tulpină Delta, care este mult mai contagioasă.

O persoană infectată transmite boala la alte 6-7 persoane, fiind vorba despre mult mai mult față de celelalte tulpini.

Atunci, se transmite mai ușor, este probabil să apară un nou val, o să vedem amplitudinea acestuia, însă trebuie să folosim la maximum această fereastră de oportunitate în care să creștem cât de mult posibil vaccinarea”, a declarat Andrei Baciu, marți seară, într-o emisiune B1 TV.

Varianta Delta este mai contagioasă, dar și un pericol pentru persoanele nevaccinate, a explicat marți coordonatorul CNCAV, Valeriu Gheorghiță.

Din datele existente, cunoaștem faptul că este mult mai contagioasă și aceste lucruri sunt deja cunoscute, are o contagiozitate și o transmitere de la o persoană la alta de 2 ori mai mare față de tulpina inițială. În ceea ce privește virulența, se pare că ar crește riscul de spitalizare de 2,5 ori mai mult decât tulpinile inițiale, decât celelalte variante de îngrijorare.

Din datele care sunt modelate în momentul de față matematic se estimează că în 20 până la 50% din cazuri, persoanele diagnosticate sunt cazuri de reinfecții, tocmai pentru că tot mai multe date arată că odată ce persoanele au trecut prin boală la mai mult de 6 luni activitatea neutralizantă a anticorpilor pentru varianta Delta este aproape nedetectabile, lucru care se corectează prin vaccinare.

Experții estimează că valul patru va fi mult mai agresiv decât valurile de la acest moment, diferențele fiind legate de nivelul de imunizare din populație, nivelul de vaccinare”, a explicat Valeriu Gheorghiță într-o conferință de presă.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *