joi, iunie 11, 2026
18.4 C
București

Verdict în privinţa lui Cătălin Cherecheș. Ce au decis judecătorii

Cătălin Cherecheș rămâne în arest, în Germania, pe durata procesului de extrădare. Judecătorii germani se tem că fostul edil ar putea să fugă din nou, dacă ar primi o măsură mai blândă.

Autoritățile germane spun că, în perioada următoare, vor să evalueze condițiile din închisorile din România și modul în care a fost pronunțată sentința în cazul lui Cătălin Cherecheș.

Toate aceste verificări se vor face fără să fie o piedică reală pentru extrădarea în țara noastră.

Parchetul din München a solicitat autorităților române un dosar complet în acest caz, până la începutul lunii ianuarie.

Așadar, autotirățile române au la dispoziție aproximativ 2-3 săptămâni pentru a răspunde acestor cerințe.

Magistrații din Germania spun că fostul edil din Baia Mare va rămâne în arest și în perioada următoare, pentru a fi la “îndemână” în cazul în care se va decide extrădarea.

Totodată, având în vedere antecedentele lui Cherecheș, oamenii legii spun că au preferat să-l țină în arest pentru că acesta ar putea fi capabil să fugă.

În acest moment, edilul este încarcerat într-un penitenciar din Germania, în timp ce așteaptă procedurile de extrădare. Până acum, el a refuzat să-și dea acordul pentru extrădarea simplificată.

Ultimele știri

Kelemen Hunor, despre Tomac: un “om singuratic” în căutarea unei majorități

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți seară că...

Diferențe de salarizare în România: Angajatori vs. angajați. Transparența salarială, cerută de UE

Un studiu recent arată că între angajatorii și angajații...

Creșterea prețurilor la energie, impulsionată de extinderea taxării emisiilor UE. Ce ar trebui să facă România

Uniunea Europeană analizează extinderea taxării emisiilor de carbon către...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine