Liderul AUR, George Simion, spune că nu regretă nimic și o acuză pe senatoare că este „unealta și sluga PSD”: „Nu cred că e vreun bărbat sănătos la cap care să vrea să o agreseze”.

George Simion a postat miercuri seară un mesaj video pe Facebook, intitulat „adevărul despre scroafa PSD”.

  • „Când injustiția devine lege, rezistența devine datorie. Nu am zis-o eu, a zis-o un mare președinte. Ce vreți, să acceptăm ce s-a întâmplat cu profesorii, că pentru asta am protestat? Ce vreți, să avem liniște și civilizație în Parlamentul României? Am avut liniște și civilizație 33 de ani și unde ne-a adus”, a spus liderul AUR.
  • George Simion a făcut și o comparație cu Iisus, spunând că asta are și AUR de „făcut”:
  • „Iisus când a intrat în templu și a văzut ce se întâmplă acolo, și toate chioșcurile, și toate tarabele, a pus mâna și le-a dărâmat taraba. Asta avem și noi de făcut cu chioșcurile regimului Ciolacu!”, spune Simion.

Simion acuză că Diana Șoșoacă ar fi fost pusă de premierul Marcel Ciolacu să strice protestul AUR de marți seară din Parlament, susținând că a încercat să o ocolească, dar că nu a putut. Mai mult, el spune că nu regretă nimic din ceea ce s-a întâmplat marți seară în Parlament:

  • „Au trimis-o pe Șoșoacă ca o unealtă, să ne strice protestul, cum o face de doi ani de zile.
  • Și acum, marea avocată a scris o plângere de te doare mintea, scrisă cu picioarele, a depus-o împotriva mea, că, vezi Doamne, am șantajat-o, am agresat-o sexual, am lovit-o.
  • Nu am lovit-o nici cu palma, nici cu pumnul, lucrul ăsta se poate vedea clar.
  • Ea face ce face de doi ani – atacă AUR. Nu atacă PSD, nu atacă PNL, nu atacă sistemul. Eu a încercat să o ocolesc, să îmi văd de protestul meu, dar când nu s-a putut trebuie pus piciorul în prag. Nu regret absolut nimic din ziua de ieri (marți, când a avut loc scandalul din Parlament -n.r.).
  • Nu cred că e vreun bărbat sănătos la cap care să vrea să o agreseze.
  • (…) M-a întrebat: „Ce faci, mă agresezi?”. Nu, ea mă agresa. Și am întrebat-o cum, te agresez sexual?
  • Nu o să se întâmpla nimic cu așa-zisa ei plângere. Este o altă unealtă și o altă slugă a PSD”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *