luni, septembrie 7, 2026
24.3 C
București

Viktor Orban a dat petrecere la Cluj-Napoca și a cântat “Nu plecăm de aici”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost surprins într-un restaurant din Cluj-Napoca în timp ce petrecea, cu un pahar în mână, și cânta un cântec maghiar alături de câteva persoane apropiate. 

Premierul s-a aflat la Rhédey Café, un local din Piața Unirii din Cluj, care a publicat videoclipul cu acesta distrându-se, alături de un mesaj:

„Bine ați venit la Rhédey, domnule prim-ministru! Vă așteptăm cu drag și altă dată!”

Potrivit Cluj24, Orban cânta versurile unei piese maghiare populare, care în română se traduc: „Noi nu plecăm de aici”.

Ulterior, premierul ungar a publicat imaginea de mai jos vineri dimineață, însoțită de un mesaj în care marchează aniversarea a 35 de ani de la înființarea UDMR (RMDSZ), dar și recenta performanță culturală a Ungariei.

A sosit dimineața în Kolozsvár. RMDSZ împlinește 35 de ani. Congres festiv azi, la Zsukiménes. Dar am mai avut un motiv de sărbătoare. Premiul Nobel. E ceva uriaș. Al treilea în trei ani. Putem fi mândri cu toții de Leslie Krasznahorka, de data asta!”, a scris premierul ungar pe pagina sa de Facebook.

La Congresul UDMR, Viktor Orban va ține un discurs și va avea o întrevedere cu președintele României, Nicușor Dan. Cei doi oficiali au fost invitați de conducerea UDMR.

Cel de-al 17-lea Congres al UDMR are loc vineri, 10 octombrie, la centrul de evenimente Wild Hills din localitatea Juc-Herghelie, județul Cluj.

La eveniment vor lua parte și lideri ai partidelor din coaliția de guvernare.

Ultimele știri

Radu Miruță s-a plimbat cu bicicleta în Gorj. Recompensa culinară de la final

Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării, a ales să-și...

Schimbare majoră pe piața muncii! De ce refuză românii să mai plece la muncă în străinătate

Interesul românilor pentru munca în străinătate a scăzut semnificativ,...

Ce se întâmplă cu primarul ucrainean din partidul lui Zelenski arestat în România pentru șpăgi. Decizia ÎCCJ este definitivă

Viktor Medvid, primarul oraşului Rakhiv, căutat de autorităţile din...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine