marți, iulie 1, 2025
23.4 C
București

Viorica Dăncilă refuză să comenteze eșecul moțiunii de cenzură și-i face campanie Gabrielei Firea, atacându-l pe Nicușor Dan

Viorica Dăncilă nu vrea să comenteze eșecul moțiunii de cenzură împotriva guvernului Orban, spunând că partidul trebuie să se concentreze pe combaterea adversarilor.

„Suntem în campanie electorală, deci nu acum e momentul pentru a discuta ce s-a întâmplat ieri în Parlament cu moțiunea de cenzură a PSD. Vom avea timp de acest lucru după 27 septembrie, vom vedea cine și cum a greșit. Până atunci trebuie să ne concentrăm pe mobilizarea partidului pentru alegeri și pe combaterea adversarilor PSD”, a scris fostul premier al României pe pagina ei de Facebook.

Viorica Dăncilă i-a făcut campanie Gabrielei Firea în cursa pentru Primăria Capitalei, atacându-i principalul adversar, Nicușor Dan.

„Văd că unul dintre acești adversari – un independent susținut de actualii guvernanți pentru Primăria Capitalei – crede că își poate acoperi lipsa de idei și proiecte cu atacuri la PSD și la guvernul pe care l-am condus. Îi spun că mai bine ar face o analiză cinstită a celor 10 luni de guvernare liberală și va vedea exact ce catastrofal e bilanțul celor pe care se bazează în alegeri”, a scris Dăncilă.

Viorica Dăncilă nu crede într-o victorie a lui Nicușor Dan, la alegerile locale din București.

„Sper că acest „independent de dreapta” va pierde alegerile în București, iar Gabriela Firea va câștiga din nou. O susțin pe Gabriela Firea și sunt convinsă că bucureștenii apreciază ceea ce ea și echipa PSD București au făcut pentru Capitala României. PSD va fi din nou victorios în București. Succes, Gabi!”, a continuat Dăncilă.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Trump lasă o portiță ridicării sancțiunilor împotriva Iranului, dar cu condiții stricte

Președintele american Donald Trump a lăsat deschisă posibilitatea ridicării...

Parlamentarii au votat: fără bani de chirie pentru aleșii cu locuință în apropierea Capitalei

Legea prin care parlamentarii care dețin imobile în București...

Nazare dezvăluie ce a găsit la Ministerul Finanțelor: „Ani la rând ni s-a spus că România crește. Ni s-au livrat iluzii”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține, într-un mesaj publicat pe...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine