Vladimir Putin, mesaj șocant pentru locuitorii Ucrainei. Ce a putut spune președintele rus

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări că, „la fel ca în 1945, victoria va fi a noastră”, sporind comparaţiile între cel de-al doilea Război Mondial şi conflictul din Ucraina, într-un mesaj de felicitare transmis de 8 mai – cu prilejul celei de-a 77-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste – liderilor şi cetăţenilor din mai multe ţări ex-sovietice, dar şi regiunilor separatiste din estul Ucrainei, transmit AFP şi EFE.

„Astăzi, militarii noştri, la fel ca strămoşii lor, se bat cot la cot pentru eliberarea ţării lor natale de mizeria nazistă, cu încrederea că, la fel ca în 1945, victoria va fi a noastră”, a susţinut Putin. „Astăzi, datoria comună este de a împiedica renaşterea nazismului, care a provocat atâtea suferinţe popoarelor din diferite ţări”, a adăugat şeful statului rus, exprimându-şi dorinţa ca „noile generaţii să fie demne de amintirea taţilor şi bunicilor lor”. „Este nevoie să conservăm şi să transmitem (…) adevărul despre faptele războiului, valorile spirituale comune şi tradiţiile de prietenie şi frăţie”, a spus Vladimir Putin, citat de Kremlin.

Vladimir Putin şi-a înmulţit referirile nu doar la militari, ci şi la civilii din „frontul interior”, „care au zdrobit nazismul cu preţul nenumăratelor sacrificii”, conform Agerpres.

„Din nefericire, astăzi, nazismul ridică din nou capul”, a apreciat preşedintele rus, într-un pasaj destinat ucrainenilor. „Datoria noastră sacră este de a-i împiedica pe moştenitorii ideologici ai celor care au fost învinşi” în ceea ce Moscova numeşte „Marele Război patriotic” „să-şi ia revanşa”, a mai spus Vladimir Putin, care le-a urat „tuturor locuitorilor Ucrainei un viitor paşnic şi drept”.

Vladimir Putin a felicitat şi popoarele Georgiei şi Ucrainei, însă nu şi autorităţile celor două ţări, care şi-au manifestat interesul de a adera la NATO, remarcă EFE.

Luni, 9 mai, la Moscova va fi organizată o paradă militară care să marcheze victoria împotriva Germaniei naziste. AFP şi EFE amintesc că, atunci când a anunţat, la 24 februarie, lansarea „operaţiunii militare speciale” ruse în Ucraina, Putin a afirmat că obiectivul acestei intervenţii este „demilitarizarea şi denazificarea” Ucrainei.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Senatul se reunește miercuri în sesiune extraordinară pentru modificarea pensiilor magistraților

Parlamentul întrerupe vacanța legislativă pentru a dezbate mai multe...

Schimbări în reforma administrației publice, după întâlnirea premierului Bolojan cu primarii. Lista modificărilor

Reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor din România (AMR) au transmis după...

Legea ignorată de 20 de ani care ar putea economisi miliarde din bugetul de stat: 80 de localități ar trebui „retrogradate”

România menține artificial un aparat administrativ supradimensionat, ignorând de...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine