vosganian 2

Varujan Vosganian spune că apar semnale privind erorile testărilor COVID-19. Vicepreședintele ALDE spune chiar că a înaintat o întrebare pentru ministrul sănătății.

„Apar tot mai multe semnale privind erorile testărilor pentru COVID – 19. Am depus la Camera Deputaților, încă din 15 iulie, o întrebare pentru ministrul sănătății, Nelu Tătaru, cu privire la modalitatea de acreditare a laboratoarelor și de atestare a personalului care efectuează testele. Nu am primit încă răspuns. Iată și conținutul întrebării adresate: Obiectul întrebării: acreditarea laboratoarelor care efectuează testări pentru identificarea prezenței virusului SARS CoV 2 prin tehnica PCR.”, spune el într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Vosganian le expune punctual internauților trei noi întrebări. „Domnule ministru, Vă rog să-mi comunicați următoarele: Câte laboratoare din România efectuează testări pentru identificarea prezenței virusului SARS CoV 2 prin tehnica PCR ? Câte dintre aceste laboratoare au fost acreditate de organisme independente (ex. Renar) în ceea ce privește calitatea, așa cum cer standardele naționale și internaționale ?”, continuă acesta.

O altă întrebare face referire la personal. Vicepreședintele ALDE îl întreabă pe Nelu Tătaru dacă personalul este atesatat. „În câte laboratoare care utilizează tehnica PCR personalul este atestat să desfășoare activități de genetică moleculară și de către cine? Solicit răspuns scris”, încheie el.

Urmăritorii lui Varujan Vosganian îl aprobă pe politician. Ei spun că guvernul  minte de la un capăt la altul.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *