Vouchere de 15.000 lei pentru electrocasnice, acordate sinistraților de la inundații. Ce alte ajutoare mai vin

Guvernul a decis sprijinirea gospodăriilor afectate de recentele inundații. Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a anunțat luni că fiecare gospodărie afectată va beneficia de un voucher în valoare de 15.000 de lei pentru achiziționarea de electrocasnice.

„Gospodăriile afectate de inundaţii vor primi câte un voucher de 15.000 de lei pentru cumpărarea de electrocasnice,” a declarat Romașcanu, subliniind că decizia a fost luată în cadrul celei mai recente ședințe a coaliției, potrivit B1TV.

Această măsură vine în completarea ajutorului anunțat recent de Uniunea Europeană. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a promis un sprijin de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru țările afectate de inundații, din care România va primi 1,5 miliarde.

Referitor la alocarea acestor fonduri, Romașcanu a precizat: „Acei 1,5 miliarde solicitaţi de Guvern, prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, aprobaţi de Comisia Europeană, se vor duce în principal în refacerea infrastructurii.”

Purtătorul de cuvânt al PSD a mai adăugat că se vor continua investițiile în amenajări și baraje pentru a preveni repetarea unor astfel de evenimente: „Se vor reface infrastructurile stricate de inundaţii, se vor continua investiţiile în zona de amenajări şi baraje, astfel încât asemenea evenimente, cum au mai fost de trei ori în acelaşi loc, să nu se mai repete.”

Ultimele știri

Prima reacție a lui Dumitru Chisăliță, propus ministru al Energiei. „Este o victorie pentru România”

Dumitru Chisăliță a confirmat că va prelua portofoliul Energiei ca independent, în Guvernul propus de Luca Niculescu.

Guvernul Niculescu vrea să comaseze 429 de comune mici. ANAF și Vama ar putea deveni o singură instituție

Programul Guvernului Niculescu propune comasarea voluntară a 429 de UAT-uri mici și unificarea ANAF cu Vama.

Guvernul Niculescu renunță la impozitul pe cifra de afaceri. Ce pune în loc

Guvernul Niculescu elimină impozitul pe cifra de afaceri din 2027 și introduce o taxă de exit pentru companiile care își mută activele în alte state.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine