Tudor Tim Ionescu este un tânăr politician cu iz monden. El a debutat în lumea publică atunci când a fost avut o aventură cu Oana Zăvoranu. Tudor Tim Ionescu, zis Tudy, a intrat serios în politică în anul 2016. El a candidat atunci pe listele ALDE, pentru un post de consilier general al Capitalei. Tudor Ionescu nu a obținut doar funcția vizată, ci a reușit să ajungă, în același an, viceprimar al Bucureștiului.
Potrivit profilului realizat de România Curată, Tudor Tim Ionescu , alias Tudy, a fost stagiar la Parlamentul European la cabinetul lui Cristian Buşoi (2009-2010) și Luis Yanez Branuevo Garcia.
Tudy a fost absolvent de ştiinţe politice şi al Institutului de Studii Europene, având și un master la Bruxelles. Nașul său, conform articolelor de presă, ar fi Călin Popescu Tăriceanu.
În 2008, a devenit “membru PNL” și a trimis cv-ul său tuturor europarlamentarilor liberali. El i-a provocat pe facebook să-i testeze valoarea. “Vreau sa riscati! Riscati pentru ca nu aveti nimic de pierdut.” a scris Tudy pe Facebook.
Potrivit descrierii sale de pe LinkedIn, Tim Ionescu vorbește fluent patru limbi străine. El spune că a terminat trei facultăți (Științe politice, Drept și Comerț internațional). Conform profilului, Tudor Tim Ionescu are și două masterate.
În 1996, Ionescu Tudor a moștenit jumătate dintr-un apartament cu suprafața de 68 de mp. El deține un autoturism Volkswagen fabricat în 2009 și o motocicletă Piaggio fabricată în anul 2011.
Tudor Tim Ionescu – banii
Potrivit declarației de avere, în 2017, Ionescu Tim Tudor a obținut venituri în valoare de circa 90.000 de lei.
Ionescu a luat 1.200 de lei în calitate de manager marketing la SC AS-PO Construcții de Mașini. Politicianul a mai încasat 10.000 de lei ca și consilier al unui secretar de stat de la Transporturi. Peste 22.000 de lei au venit ca responsabil comunicare în cadrul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate. El a încasat 3.000 de lei de la Primăria sector 1, ca membru al comisiei pentru Legea 550/2002. Aproape 40.000 de lei au fost luați ca membru aceleiași comisii de la Primăria sectorului 3. 12.000 de lei au reprezentat indemnizația de consilier general.
Conform declarației de interese, Tim Tudor Ionescu deține compania AS-PO Construcții de Mașini. În plus, Ionescu Tim Tudor este asociat si administrator al ATMA-NANA SRL. Politicianul este membru al Asociației Gest Frumos, fără a fi remunerat.
Comitete și comisii profitabile
În cea mai recentă declarație de interese Ionescu Tudor nu a mai declarat calitatea de asociat al firmei SC Wine Village SRL, deși nu există documente care să ateste renunțarea la acțiunile deținute. De reținut este faptul că niciuna dintre aceste companii nu a înregistrat rezultate notabile, mergând, în general, în pierdere.
Totodată, Tudor Ionescu este membru al Adunării Generale a Acționarilor din diferite companii și instituții ale statului: Compania Municipală Trustul de Clădiri Metropolitane, Compania Municipală Turistică București SA, Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București SA, Compania Municipală Imobiliară București SA, Școala Specială Gimnazială nr. 5 și Școala Specială Gimnazială pentru deficiențe de vedere.
Tudor Tim Ionescu și păcatul lui Onan
Imaginea publică a lui Tudor Ionescu va rămâne veșnic pătată de episodul cu masturbarea din oglinda Oanei Zăvoranu. Imagini cu el au apărut în cadrul divorțului dintre vedetă și cântărețul Pepe. În momentul în care Ionescu a fost numit viceprimar au exista o serie lungă de petiții și de la bucureștenii care nu doreau un vice-primar labagiu.
„E amuzant ca Tudor Tim Ionescu, viceprimar al capitalei, s-a filmat masturbandu-se si apoi i-a trimis filmul Oanei Zavoranu, de unde apoi filmul a ajuns pe net. Dar este totodata penibil, jenant si jignitor pentru noi, bucurestenii, ca Tudy Ionescu sa aiba o functie reprezentativa pentru orasul nostru. Locul lui este in Click si Cancan, nu la Primarie.” spunea o petiție din 2016.