Carmen Dan, ministrul Administrației și Inernelor
Anchete

Domnia interimatului în Poliție și Ministerul de Interne. Întreaga țară paralizată de numirile politice

Drama de la Caracal scoate la iveală situația dramatică în care se găsește Poliția Română în special și Ministerul de Interne în general. După trei ani cu ministrul Carmen Dan, jumătate din IGPR merge la cotă de avarie. LumeaPolitică.ro prezintă o radiografie a felului în care Poliția Națională a ajuns la un pas de disoluție. Situația este generalizată la nivel de MAI unde 63% din șefi sunt interimari fără concurs.

Un sfert din inspectoratele județene nu au șefi

Cea mai simplă modalitate prin care Carmen Dan a știut să-și „fidelizeze” oamenii a fost să-i mențină în incertitudine. Practic, după mandatul ei un sfert din structurile teritoriale ale Poliției Naționale nu au șefi.

Inspectoratele județene din Bistrița Năsăud, Botoșani, Călărași, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Olt, Sălaj, Vâlcea și București au la comandă interimari. Aceștia funcționează pe bază de împuternicire, pot să fie schimbați atunci când vor șefii politici și nu sunt respectați de subalterni pentru că nu sunt considerați șefi de drept.

Altă treime din IPJ-uri stau sub domnia interimatelor

La cele 12 inspectorate în care șeful este incert se adaugă alte nouă județe unde funcția de șef este ocupată prin concurs, dar conducătorii polițiilor din orașele importante sunt interimari la cheremul decidenților politici.

Aiud, Pitești, Onești, Beiuș, Tecuci, Sighetul Marmației, Sighișoara, Câmpina, Satu Mare sunt orașe din România care unde mai marii de la interne au perpetuat interimatul pentru a-și asigura obediența șefilor.

Peste jumătate din Poliția Română funcționează pe „delegație”

La nivel central, direcțiile Inspectoratului General al Poliției Române funcționează pe bază de delegație. Din cele 33 de structuri centrale ale IGPR 17 sunt conduse de persoane care au fost delegate în funcțiile respective. Practic peste jumătate din structurile centrale ale Poliției Naționale funcționează în așteptarea unui șef.

Direcția de Investigații Criminale are și șeful și adjunctul pe bază de deletație. Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate se află în aceiași situație de a funcționa cu doi director împuterniciți. Poliția Economică are numai directorul adjunct interimar la fel ca și Poliția Rutieră.

Poliția Transporturi are șef numit fără concurs. În aceiași situație se regăsește și șeful Unității Speciale de Analiză a Informațiilor. Institutul Național de Criminalistică al IGPR are, la rândul său, un adjunct numit fără concurs.

Celebra Direcție de Operațiuni Speciale care putea să o localizeze pe Alexandra în câteva minute funcționează cu doi adjuncți care nu au dat concurs pe funcție. „Mascații” au un adjunct interimar la fel ca și direcția de Rersurse Umane, locul în care se angajază toate pilele din IGPR.

Direcția de Management, Direcția Juridică, Direcția de Afaceri Europene Direcția de Logistică și cea de Comunicații se regăsesc în aceiași situație.

Structura de Securitate, care trebuie să sesizeze problemele din Poliția Română are, la rândul ei, un interimar la conducere. Aceiași stare de fapt se regăsește și la Unitatea de Implementare a Proiectelor.

63% din MAI este condus de interimari

La nivelul Ministerului Administrației și Internelor 19 structuri în aparatul central. Dintre acestea 12 sunt conduse de unul sau mai mulți interimari. Corpul de Control al Ministrului, Direcția de Audit, Unitatea de Politici Publice, Direcția de Resurse Umane, Direcția de Logistică, Direcția Juridică, Direcția de Comunicații, Direcția de Afaceri Europene, Direcția de Fonduri Nerambursabile, Direcția Medicală, Secretaritul General al MAI și Oficiul de Date Personale sunt conduse de interimari.

Un număr de 23 de interimari a produs „guvernarea” lui Carmen Dan la interne. Este vorba de directori general și directori adjuncți care manageriază pe bază de delegație și răspândesc incertitudinea în întreg ministerul.

Practic 63% din șefii Ministerului de Interne sunt interimari. Ei pot fi schimbați oricând conducerea politică este nemulțumită de ei sau atunci când nu respectă ordinele de la partid.

Related posts

INCREDIBIL! Ce șef a împuternicit Carmen Dan în conducerea Jandarmeriei

Mircea Azar

EXCLUSIV! Soră de ministru PSD angajată la firma lui Marian Munteanu

Mircea Azar

4 comments

Cel puțin jumătate dintre șefii Poliției pot fi schimbați oricând dacă nu se supun. Poliția Română, o structură „pe delegație” - newsromania.info 29 iulie 2019 at 10:38

[…] Situația dramatică a Poliției Române și a Ministerului de Interne este prezentată într-o analiză efectuată de lumeapolitică.ro. […]

Reply
Horia Mihai 30 iulie 2019 at 13:12

Dna Carmen Dan, fostul ministru de interne poate fii pedepsita pana la o puscarie bine meritata dela cateva luni la cativa ani ?!
Pentru toate abaterile, incompetenta lucrurilor si celelalte lucruri ce le-a produs sau mai bine zis le-a rau condus merita sa fie pusa
sub investigatie si pedepsita ca atare. N-a fost scolita pentru aceasta functie dar trebuia sa incerce prin toate mijloacele sa ajunga sa conduca
profesinal institutia la care maestrul din puscarie(stiti cine) a investit-o. Banii extraordinari sunt frumosi, dar totusi trebue sa-i si meriti.
Trebue sa cerem sa fie pedepsiti acesti impostori. Putina racoare nu le strica plus un exemplu pentru toti ce aspira la asa ceva.

Reply

Leave a Comment