Ultima firmă la care ministrul Sorin Grindeanu a lucrat înainte să se dedice politicii facturează cu spor Ministerul Transporturilor. AHM Smartel are printre clienți și marii beneficiari ai lucrărilor publice de infrastructură.

Ultima noapte în privat, întâia noapte de politician

Sorin Grindeanu a lucrat vreme de 12 ani ca preparator universitar. Este perioada în care a fost acuzat că ar fi plagiat. Patru ani a lucrat la stat, la Direcția pentru Tineret și Sport. Actualul ministru al Transporturilor a intrat timid în politică și a devenit consilier local la Timișoara în 2004. În paralel el a fost șef de hotel (Delpak Invest) până în 2008.

Acela este anul în care el a fost ales pentru a doua oară în Consiliul Local din Timișoara. Tot atunci a plecat de la hotelul pe care-l manageria și unde era și asociat și s-a angajat la o firmă care se ocupă în general cu lucrări de instalații electrice – AHM Smartel.

Lucrează acolo numai câteva luni. Din iunie 2008 devine al doilea om în administrația locală din Timișoara și termină definitiv cu faptele de comerț.

grindeanu ahm smartel

Afaceri uriașe după ce fostul angajat a devenit ministru la Transporturi

În anul în care Sorin Grindeanu și-a trecut cartea de muncă pe la AHM Smartel, firma avea un profit modest. Compania câștigase 172.000 de lei și nu a excelat la capitolul profit nici în următorul deceniu. Au fost ani în care AHM Smartel abia a adunat 3500 de euro ca profit pentru un an de muncă.

Profitul firmei s-a dublat în 2017, când fostul director Sorin Grindeanu a fost premier pentru câteva luni. Adevăratele afaceri au fost declanșate în 2021 – anul în care Grindeanu a devenit Ministru al Transporturilor.

De la mizilicuri, ultimul angajator al ministrului a explodat la un profit de 1,5 milioane de lei și un rulaj de 10 milioane de lei. Cifra de afaceri s-a mărit de cinci ori, iar profitul de aproape 10 ori.

smartel afaceri stat

AHM Smartel: 129 cumpărări directe, trei proceduri simplificate și două licitații

În spatele succesului spectaculos al micuței firme din Timiș stau banii publici. AHM Smartel a câștigat numai două licitații și a primit trei contracte în urma a trei proceduri simplificate. Restul banilor au venit din contracte atribuite direct, fără licitație. Nu mai puțin de 129 de contracte de acest gen a primit compania la care a fost angajat, pentru ultima oară în privat, actualul ministru.

Multe dintre contracte sunt în județul Timiș care a fost condus de Sorin Grindeanu din poziția de Președinte al Consiliului Județean. Unele contracte sunt atribuite chiar de instituții din subordinea Ministerului Transporturilor condus acum de fostul angajat.

CNAIR – bani pentru AHM Smartel, fostul angajator al ministrului Grindeanu

AHM Smartel are un acord cadru de 10 milioane de lei atribuit de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Banii au fost alocați pentru întreținerea și repararea sistemului de iluminat din Timiș.

În baza acordului cadru, subordonații lui Sorin Grindeanu de la CNAIR plătesc în fiecare an diferite facturi în baza recepției de lucrări. Practic, nu se mai face nicio altă licitație. Fostul angajator al ministrului facturează direct către actualii subordonați ai acestuia.

Până în momentul de față au fost plătiți către AHM Smartel peste 4 milioane de lei din totalul de 10 milioane atribuit acordului cadru. Pentru a nu se lăsa mai prejos, managerii Aeroportului Internațional din Timișoara au gratulat și ei firma cu un contract atribuit fără licitație. Aceiași situație s-a petrecut și la CFR Mesagerie.

AHM Smartel

Relații contractuale cu marii asfaltatori furnizori ai Ministerului Transporturilor

AHM Smartel încasează și de la marii jucători de pe piața de infrastructură. Conform datelor afișate pe pagina de internet a companiei, micuța firmă din Timiș facturează către FCC Construction, Porr Constructsau sau Strabag.

FCC Constructiuon a primit de la CFR, aflată în subordinea lui Grindeanu, un contract de 4,5 miliarde de lei pentru electrificarea căii ferate Cluj Napoca – Oradea. Compania a mai primit 1,9 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată dintre Caransebeș și Arad.

Austriecii de la Porr Construct au fost gratulați de Administrația Porturilor Dunării Fluviale (altă instituție subordonată Ministerului Transporturilor) cu un contract de 100 de milioane de lei (20 milioane de euro). Ei mai au un acord cadru de 54 de milioane de lei pentru a întreține covoarele asfaltice al drumurilor din Timiș care sunt „luminate” de fosta firmă la care a lucrat Grindeanu.

Strabag este, la rândul său, un client fidel al Ministerului Transporturilor și structurilor subordonate. Anul trecut a primit contractul de o jumătate de miliard pentru o porțiune din Autostrada Brașov.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *