Patron scăpat de controlul judiciar încasează de la stat! Ovidiu Palcu – cercetat alături de un șef din „servicii”

O primărie a premiat un patron cercetat penal care abia ieșise de sub controlul judiciar. Afaceristul controversat a amenințat polițiștii și este cercetat penal alăutir de un ofițer superior din Serviciul Român de Informații

Bani de la stat după control judiciar

Reabilitarea a patru kilometri de drum comunal, localitatea Vârfurile din Arad, costă circa 2,4 milioane de lei. Afacerea a fost atribuită companiei Inteco Holding, care este controlată de Teodor și Ovidiu Palcu.

Licitația din localitatea arădeană a fost lansată în luna mai a acestui an, în momentul în care Ovidiu Palcu scapă de controlul judiciar din dosarul în care este cercetat pentru exploatarea ilegală a peste un milion de tone de balast.

Ovidiu Palcu coleg de dosar cu un șef de la SRI

El a fost reținut pentru 24 de ore în aprilie, ulteriol plasat sub control judiciar. Acest lucru nu l-a împiedicat să facă presiuni asupra polițiștilor locali din Arad, pentru a scăpa angajații companiei sale de amenzi. Acest nou dosar a ajuns pe masa procurorilor de la DNA, in urma plangerii penale facute de catre unul dintre politistii locali .

În acest caz, Palcu este cercetat alături de fostul șef al Serviciului Român de Informații din Arad, Adrian Toma.

Prietenul lui Gheorghe Falcă este violent

Un alt dosar în care câștigătorii banilor publici trebuie să dea explicații referitor la o corecție fizică pe care  ar fi aplicat-o unui partener de afaceri.

Prezentat de presă ca fiind un apropiat al europarlamentarului Gheorghe Falcă, Ovidiu Palcu este o prezență obișnuită a licitațiilor publice din județul Arad. În ultimii trei ani, compania Inteco Holding a parafat cu Județul Arad înțelegeri comerciale în valoare de peste 163 milioane de lei.

Oviciu Palcu SRI
author avatar
Costache Andrei

Ultimele știri

PNL și PSD în conflict pe tema reducerii posturilor din primării. Reforma adminstrativă e incertă

Reforma administrativă pe care coaliția de guvernare încearcă să...

Din nou. Lia Olguța Vasilescu: Dacă propunerile PSD nu trec, ne retragem din coaliție

PSD reaprinde tensiunile în coaliția de guvernare amenințând cu...

„Putin ar trebui să pună capăt acestui război” spune Trump. Câți oameni a pierdut, după estimările președintelui SUA

Președintele american Donald Trump a declarat marți, 14 octombrie,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine