Femeie din Arad, prinsă de două ori la plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara. A ajuns la psihiatrie

O tânără din Arad a revenit în a doua seară consecutiv să facă plajă pe ambarcațiunea Poliției Locale Timișoara, ancorată lângă Catedrala Mitropolitană, de această dată fiind luată de polițiști și transportată la Spitalul de Psihiatrie.

„După ce aseară, puțin înaintea orei 19.00, a fost surprinsă de polițiștii locali făcând plajă pe ambarcațiunea Poliției Locale acostată la cheu lângă vaporetto, în zona Catedralei Mitropolitane, tânăra din Arad a fost observată din nou, în această seară, tot în jurul orei 19.00, în apropierea șalupei instituției. De această data erau mai mulți ochi în zonă, nemaiavând posibilitatea să stea la soare, femeia a aruncat cu un lichid și o lumânare asupra ambarcațiunii. Cel mai probabil lichidul era doar loțiune de plajă pentru că nu mirosea a substanță inflamabilă”, relatează reprezentanții Poliției Locale Timișoara, potrivit B1TV.

Polițiștii chemați la fața locului „au solicitat, prin intermediul numărului de urgență 112 un echipaj al Ambulanței pentru a fi transportată din nou la Spitalul de pe Str. I. Văcărescu”.

Potrivit aceleiași surse, „aseară aceasta a fost depistată pe șalupa Poliției Locale îmbrăcată sumar, incoerentă și cu substanțe ce păreau a face parte din categoria celor interzise”.

În seara precedentă, arădeanca fusese prinsă „făcând plajă” pe aceeași ambarcațiune a Poliției Locale staționate în zona Catedralei Mitropolitane din Timișoara.

Ultimele știri

AEP nu a recuperat încă banii de la PNL. Partidul trebuie să dea înapoi 14 milioane de lei cheltuiți pe cartea lui Ciucă

PNL trebuie să restituie peste 14 milioane de lei cheltuiți pe promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. AEP așteaptă acum ca ANAF să demareze executarea silită.

Mitică Dragomir face o predicție neașteptată despre Georgescu. „Dacă îl mai țin o lună, va ieși președinte”

Dumitru Dragomir crede că arestarea lui Călin Georgescu i-ar putea aduce acestuia victoria politică.

Ioana Ciocan vrea titulatura de „ministră”. Ministrul Culturii a cerut un aviz de la Institutul de Lingvistică

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, vrea să folosească oficial forma feminină a funcției și a cerut un aviz Institutului de Lingvistică.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine