Paul Daniel Cursaru este un politician liberal din Sectorul 5 al capitalei. El a acces într-o funcție publică în 2008 drept consilier local al Sectorului 6. Patru ani mai târziu, în 2012 a intrat
în Consiliul Local al Sectorului V pe listele USL propulsat acolo de Partidul Național Liberal.
Cursaru a intrat în politică având un teren în Dâmbovița și două apartamente în București: unul cumpărat în 2006 cu rate la bancă și unul moștenit de soția sa, Cătălina Cursaru în 2001. El era la momentul respectiv director general la Arcadia 2000 SA, director la Tipografica Filaret, iar soția contabil la Global Marketing Solutions. De asemenea, Daniel Cursarul împrumutase firma Ana Maria Doors cu 7000 de lei.
Numirea sa la Tipografica Filaret era un fel de precursor al vieții politice deoarece această companie era în subordinea Ministerului Transporturilor, iar Cursaru devenise director datorită apartentnței la PNL, nu datorit meritelor profesionale deosebite. La fel, funcția de manager al Arcadia 2000 SA se datorează faptului că societatea era sub controlul Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.
Așadar, la accederea în Consiliul Local al Sectorului 6, Daniel Cursaru era un om de afaceri cu interese felurite în firmele la care era asociat și în paralel încasator de salarii de la societățile de stat unde partidul putea sa-l propulseze.
În 2012, la final de mandat și înainte de rocada de la Sectorul 6 la Sectorul 5, Paul Daniel Cursaru renunțase la numeroasele funcții de director și trăia, aparent din salariul soției de contabilă la o firmă de audit și din minuscula remunerație de consilier în valoare de aproximativ 600 de lei pe lună.
Tot atunci declara că este asociat în firma Ana Maria Doors și în firma Real Live Intermed SRL unde îndeplinea și funcția de administrator. Prima firmă indică felul în care Paul Daniel Cursaru a fentat legile în vremea în care era președinte al Consiliului de Administrație de la Tipografica Filaret.
Ana Maria Doors deținea în 2009 jumătate din părțile sociale ale Ana Marketing & Promotions alături de un anume Constantin Vasile. La rândul său acest Vasile era asociat cvasi-majoritar la Ana Maria Print SRL, o societate concurentă cu Tipografica Filaret.
Cealaltă firmă la care Cursaru deținea părți sociale la trecerea de la CL 6 la CL5 fusese fondată în 2008 de către Cătălin Daniel Fenechiu, avocat, fost deputat al Partidului Poporului Dan Diaconescu în perioada 2012 – 2016. Alături de acesta, mai apăreau în firmă Gabriela Iuliana Savu, o avocată stagiară născută în 1977 și un anume Andrei Alexandru Guță.
Cătălin Daniel Cursaru intră asociat la Real Live Intermed la finele lui 2009 când intră în posesia a 95% din părțile sociale prin cesiune. Firma avusese în 2009 o cifră de afaceri de aproimativ 30.000 de lei. A rulat și un an mai târziu aceiași sumă, apoi a încetat să mai aibă activitate. Cealaltă firmă a lui Cursaru, Ana Maria Doors înregistra în 2009 afaceri de 300.000 de lei.
Un fapt inedit este că, la un an după ce s-a transferat de la sector 6 la sectorul 5, Cursaru a găsit vreme să se ocupe și de… coregrafie. El a fost remunerat pentru această ocupație cu suma de 705 lei de către firma Isotta Franchi Design SRL, o firmă fondată de italianul Giagoni Luca născut în 1948 și decedat în 2009. Firma a fost preluată după moartea italianului de Andreea Ionela Anghel.
În 2012, PNL intrase împreună cu PSD la guvernare, drept pentru care soția lui Cursaru, Cătălina s-a angajat și la o instituție de stat. Ea a găsit un loc liniștit la Centrul pentru Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, un domeniu în care debuta grație politicii.
Cariera doamnei Cătălina Cursaru în domeniul aeronautic a fost fulminantă, în 2014 devenind șefă a serviciului financiar și de achiziții din cadrul instituției de stat. Din această poziție, soția consilierului local de la Sectorul 5 a încasat peste 68.000 de lei, de zece ori mai mult decât Paul din indemnizația de la CL Sector 5. El și-a completat veniturile cu un salariu de 1175 lei la Art Corner SRL.
Ca orice funcționari/politicieni care se respectă, în 2015 soții Cursaru și-au cumpărt o casă de 150 mp în Bragadiru. Consilierul local a devenit un an mai târziu și administrator al firmei Rodiet Pro SRL.
Ieșirea PNL din combinația cu PSD-ul nu a afectat deloc poziția doamnei Cătălina Cursaru Centrul la pentru Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile. Miniștrii transporturilor s-au schimbat, dar șefa de la achiziții a acestei instuții publice a rămas în funcție.