Image default
PNL

PUȘCAȘ IONEL

Profesor de istorie și director de școală generală, Ionel Pușcaș este și politician cu normă întreagă. În prezent, bărbatul se află la finalul celui de-al doilea mandat de consilier local la Primăria sectorului 6. Atât în anul 2012, cât și în 2016, el a candidat pe listele Partidului Național Liberal (PNL).

Ionel Pușcaș și-a început cariera în anul 1990, ca profesor suplinitor de istorie la Şcoala generală Nr. 1 Sărmaş, jud. Harghita. Din anul 2007, acesta este director al Școlii gimnaziale nr. 156. În decembrie 2019, el a fost numit inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB).

Ionel Pușcaș a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, în anul 1997. Ulterior, Pușcaș a urmat alte peste 20 de cursuri, dintre care amintim: Curs de management educațional (2004 – 2005), Curs „Didactica predării istoriei. Forme specifice de evaluare” (2005),  Curs de formare „Ora de consiliere şi orientare şcolară – în vederea implementării unor noi programe de consiliere şi orientare” (2006).

Averea unei familii de profesori

Potrivit declarației de avere, în anul 2015, Pușcaș Ionel și soția sa, Pușcaș Daniela Constanța, au cumpărat un teren intravilan de 250 mp și o casă de 140 mp, situate în comuna Chiajna, jud. Ilfov.

De asemenea, consilierul local are și un autoturism Peugeot, fabricat în 2006, dar și bijuterii în valoare de 5.000 euro.

Totodată, Pușcaș Ionel are în conturi aproape 400.000 de lei. Familia Pușcaș are, însă, și datorii: un credit în valoare de 322.000 de lei, contractat în anul 2015, scadent în 2038.

În anul 2018, bărbatul a câștigat aproximativ 121.000 de lei. El a încasat peste 74.000 de lei în calitate de director al Școlii nr. 156 Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Pușcaș a primit încă 31.000 de lei ca profesor în cadrul Asociației Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și 15.000 de lei din indemnizația de consilier local.

Soția sa, Daniela Pușcaș, a câștigat în anul 2018 peste 84.000 de lei. Pușcaș Daniela a încasat 63.000 de lei în calitate de consilier superior la Ministerul Fondurilor Europene. Soția consilierului local a mai primit 21.000 lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, unde a fost angajată tot ca și consilier superior.

Până în 2013, Pușcaș Daniela a fost colegă cu soțul său, fiind profesor în cadrul Școlii gimnaziale nr. 156.

Ionel Pușcaș este membru al Sindicatului Salariaților din Învățământ București „Spiru Haret”. De asemenea, el este secretar general PNL Sector 6.

Citește pe aceiași temă

Ludovic Orban: Eu vă spun, voi câștiga alegerile. Nu competiția internă e cauza scăderii PNL în sondaje, ci nemulțumirea față de prestația premierului

Andrada Ionescu

Florin Cîțu, iritat de întrebările jurnaliștilor pe tema documentului cu antetul Guvernului: Despre hârtii sau fițuici care apar în presă nu pot să comentez

Andrada Ionescu

Raluca Turcan, ode pentru Florin Cîțu: „Moţiunea susţinută de Cîţu, este una a modernizării PNL şi a României”

Andrada Ionescu

Lasă un comentariu