Zaharia Răzvan Cristian este un politician al cărui prim contact cu electoratul s-a petrecut în anul 2012 pe vremea când el era vice-președinte al Organizației de Tineret PDL Sector 2. Din această poziție a candidat fără succes pentru un post în Consiliul Local al Sectorului 2.
Răzvan Cristian Zaharia nu avea la momentul candidaturii din 2012 nico casă sau teren. Deținea două mașini: un Ford din 2005 și o Alfa Romeo din 2001. El fusese recompensat de partid cu un loc de muncă la Compania Națională de Control al Instalațiilor de Ridicat de unde „ridica” anual câte 21600 de lei.
La patru ani distanță, în 2016, Răzvan Zaharia candida din nou pentru un loc în Consiliul Local al Sectorului 2, de această dată din partea PNL ca urmare a fuziunii dintre PDL și PNL. Averea lui sporise considerabil. În 2013 și-a cumpărat un apartament de 76 mp, iar acum mergea cu trei mașini și o motocicletă. Politicianul liberal avea în 2016 în proprietate un BMW din 2007, o Mazda 2 din 2011, un Touareg din 2007 și o Honda din 2008.
Deși în declarația de avere din 2012 Cristian Răzvan Zaharia nu a vorbit deloc de bijuterii, ceasuri sau tablouri, în 2016 și-a amintit brusc de faptul că deține astfel de obiecte în valoare de 20.000 de euro. Într-un mod haotic, el a declarat datorii de 46500 euro la bancă și 16500 euro la o persoană fizică dar și faptul că a împrumutat un prieten cu 100000 de lei. Toată această prosperitate a venit din salariul de nici 40000 de lei anual de la Compania Națională de Control a Instalațiilor de Ridicat.
În 2016, numele lui Răzvan Cristian Zaharia s-a aflat și pe lista de candidați ai Partidului Național Liberal pentru Camera Deputaților. El s-a aflat pe un loc ne-eligibil. Un an mai târziu, politicianul care câștigă de la stat 700 de euro pe lună și are de plătit o rată la bancă de aproape jumătate din acești bani a spart tiparele declarațiilor de avere. Cristian Zaharia a declarat că deține șapte mașini și o motocicletă. El a declarat că și-a vândut cu 10.000 de euro Touaregul din 2017, sumă halucinantă pentru o mașină de 10 ani vechime, a mai luat 7500 de euro împrumut de la o persoană fizică și cu acești bani și-a cumpărat un Seat, un Mercedes, un Citroen, un Renault și încă un BMW.
Tot în 2017, în declarația de avere a lui Răzvan Cristian Zaharia a apărut și Maria Mădălina Zaharia, proaspăta lui soție care lucrează tot la stat, la aceiași Companie Națională de Control al Instalațiilor de Ridicat.
În fiecare declarație de interese din 2012 și până în 2017, Răzvan Zaharia a anunțat faptul că deține firma Raz Concept din București, cu adresa pe strada Cremenița, nr. 6. Firma nu a avut niciodată activitate.