GIURCĂ AUGUSTIN RĂZVAN

Augustin Răzvan Giurcă este, de opt ani, consilier local la Primăria sectorului 5. Răzvan Giurcă a candidat, atât în 2012, cât și în 2016, pe listele Partidului Național Liberal (PNL).

În calitate de consilier local, el este membru în patru comisii. Este vorba despre Urbanism, lucrări publice, administrarea teritoriului, domeniul public și patrimoniu, fond funciar,  Ecologie, protecția mediului, salubrizare, reciclarea deșeurilor și Protecție socială, sănătate și societate civilă.

Răzvan Giurcă nu are case, terenuri sau obiecte de valoare. El deține un autoturism BMW X3 fabricat în anul 2007.

Potrivit declarației de avere, în anul 2019, Giurcă Augustin Răzvan a câștigat aproape 37.000 de lei. Bărbatul a încasat circa 12.000 de lei din indemnizația de consilier local și 5.000 de lei în calitate de administrator condominiu. Totodată, el a câștigat alți 20.000 de lei ca angajat al Companiei Naționale Poșta Română. Pe de altă parte, soția sa, Mirela Giurcă, a câștigat aproximativ 15.000 de lei, ca angajată a SC Mike Food SRL.  Fiul consilierului local, Giurcă Cristian Mike, a câștigat anul trecut  24.000 de lei. El este angajat tot la stat, tot în sectorul 5, la SA Amenajare Edilitare și Salubrizare SRL.

În 2019, Mirela și Mike Giurcă au înființat o casă de amanet – Mike Pawnshop SRL, în Capitală. În 2020, cei doi au schimbat activitatea principală a firmei din „casă de amanet” în „acordare de credite cu primire de bunuri în gaj, respectiv amanetare prin case de amanet”.

Augustin Giurcă este membru al Sindicatului Național „Poștașul Român”. De asemenea, el este membru al Bicroului Permanent al PNL sector 5.

Ultimele știri

Prima reacție a lui Dumitru Chisăliță, propus ministru al Energiei. „Este o victorie pentru România”

Dumitru Chisăliță a confirmat că va prelua portofoliul Energiei ca independent, în Guvernul propus de Luca Niculescu.

Guvernul Niculescu renunță la impozitul pe cifra de afaceri. Ce pune în loc

Guvernul Niculescu elimină impozitul pe cifra de afaceri din 2027 și introduce o taxă de exit pentru companiile care își mută activele în alte state.

Guvernul Niculescu vrea să comaseze 429 de comune mici. ANAF și Vama ar putea deveni o singură instituție

Programul Guvernului Niculescu propune comasarea voluntară a 429 de UAT-uri mici și unificarea ANAF cu Vama.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine